AUDIO / Timba schimbă anul, dar năravul ba

Publicat în 05 Ian 2015
Timba a pierdut prima manșă a sferturilor de finală din Cupa României, după 77-87 ieri seară, pe teren propriu, cu BCMU Pitești. La fel ca în mai toate jocurile disputate pe teren propriu în acest sezon, „urșii” au condus o bună bucată din meci, însă au clacat pe final. După un...

Luni, ziua cu cei mai mulţi români care se întorc la muncă în străinătate, cu autocarul

Publicat în 05 Ian 2015
Peste 2.500 de români care se întorc la muncă în străinătate, îndeosebi în Germania, Italia şi Franţa, cel mai mare număr de astfel de pasageri din această perioadă, s-au îmbarcat luni, în câteva zeci de autocare, în cea mai mare autogară internaţională din România, cea de la...

Furt la o casă de amanet ce aparține viceprimarului din Orăştie

Publicat în 05 Ian 2015
O casă de amanet ce aparţine soţiei viceprimarului din Orăştie, Dorin Ioan Popa, a fost spartă de hoţi, după ce aceştia au dezactivat sistemele de siguranţă ale spaţiului comercial şi au plecat apoi cu un seif în care se aflau mai multe bijuterii şi bani. Viceprimarul Dorin Ioan...

Barilul de petrol a coborât la 55 de dolari, pentru prima dată în ultimii cinci ani

Publicat în 05 Ian 2015
Cotaţia barilului de petrol a coborât luni la 55,25 dolari, cel mai redus nivel din ultimii cinci ani şi jumătate, continuând o tendinţă de scădere care a început în urmă cu şapte luni, ca urmare a ofertei abundente şi a scăderii cererii, informează Reuters. Preţul ţiţeiului,...

Muzeul Guggenheim din Bilbao depăşeşte pentru a şasea oară numărul de un milion de vizitatori

Publicat în 05 Ian 2015
Muzeul Guggenheim din oraşul spaniol Bilbao a depăşit în 2014 numărul de un milion de vizitatori, pentru a şasea oară în istoria sa, şi a primit cu 8,6% mai multe vizite decât în 2013, potrivit Europa Press. Vizitatorii proveniţi din alte ţări reprezintă 64% din total. Dintr...

Arădeanul Marius Copil, pe tabloul principal la Brisbane

Publicat în 05 Ian 2015
Arădeanul Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Brisbane, după victoria în două seturi de astăzi, 6-2, 6-3 cu turcul Marsel Ilhan. Succesul românului s-a conturat rapid, într-o oră şi 9 minute de joc efectiv. Copil îl va întâlni în primul tur a...

BNR: Rezervele valutare au crescut la 32,216 miliarde euro la finalul anului 2014

Publicat în 05 Ian 2015
Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau, la 31 decembrie 2014, la 32,216 miliarde de euro, în creştere faţă de 30 noiembrie, când rezervele BNR se cifrau la 31,467 miliarde de euro, potrivit informaţiilor publicate luni de către banca centrală. În cursul lunii...

Restanţele la creditele de peste 20.000 de lei au crescut cu 480 de milioane de lei

Publicat în 05 Ian 2015
Restanţele la creditele mai mari de 20.000 de lei acordate de bănci clienţilor au crescut, în noiembrie faţă de octombrie 2014, cu 480 de milioane echivalent lei şi au ajuns la 32,591 miliarde echivalent lei, potrivit datelor Centralei Riscului de Credit din cadrul BNR, publicate...

‘The Hobbit: The Battle of the Five Armies’, continuă să domine box office-ul nord-american

Publicat în 05 Ian 2015
Ultima producţie din seria ‘The Hobbit’, în regia lui Peter Jackson, s-a plasat pentru a treia săptămână consecutiv pe primul loc în clasamentul încasărilor din SUA şi Canada, obţinând 21,9 milioane de dolari din vânzările de bilete, conform Reuters şi AFP....

Un bărbat a murit într-un incendiu produs într-un apartament din Lupeni

Publicat în 05 Ian 2015
Un bărbat de 60 de ani şi-a pierdut viaţa, iar o femeie de 64 de ani a suferit o intoxicaţie cu fum, în urma unui incendiu care a avut loc luni într-un apartament din oraşul Lupeni. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, căpitan Anemona Doda...

Mai mulți pasageri au circulat cu aeronavele companiei low-cost Ryanair, în 2014

Publicat în 05 Ian 2015
Ryanair a transportat anul trecut 86,4 milioane de pasageri, un avans de 6% faţă de anul 2013. Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a raportat o creştere a numărului de pasageri în decembrie, datorită preţului mai scăzut al biletelor, transmite RTE News....

Start de an cu emoții pentru Simona Halep

Publicat în 05 Ian 2015
Simona Halep s-a calificat cu destule emoții în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 500.000 de dolari, după ce a dispus în runda inaugurală de Annika Beck (Germania), cu 4-6, 6-4, 6-3. Halep, principala favorită a turneului, a...