Şeful statului a spus că Bolojan a dovedit, în funcţiile publice pe care le-a avut, “că ştie să reducă şi să eficientizeze cheltuielile”.
Ioan Talpoș, profesor de economie și fost decan al Facultății de Economie din Timișoara, atrage atenția că majorarea TVA ar reduce consumul și ar frâna creșterea economică.
Tânărul spune că secretul reușitei a fost pregătirea constantă pe parcursul anilor de liceu și susținerea profesorilor.
Corvinul Hunedoara a ajuns la trei transferuri perfectate în această vară. Fundaşul central Florin Ilie, în vârstă de 33 ani, a semnat o înţelegere valabilă pe un sezon, cu posibilitate de prelungire.
La inițiativa HoReTim, antreprenorii mici și mijlocii din Timiș sunt invitați să adere la proiectul „IMM România”, care își propune să întărească dialogul dintre mediul privat și autorități.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar spun că rezultatele sunt comparabile cu cele din anii trecuți, fără licee cu promovare zero.
Florin Fabian este noul antrenor al echipei de fotbal CSC Dumbrăvița. Tehnicianul în vârstă de 50 de ani revine în antrenorat la mai bine de trei ani de la despărțirea de Ripensia Timișoara, pe care a pregătit-o în Liga a II-a.
România și Danemarca s-au întâlnit într-un meci de totul sau nimic pentru un loc în semifinalele UEFA EURO U19. Partida s-a jucat pe stadionul Arcul de Triumf din București.
Barajele pentru promovarea în Liga a III-a de fotbal încep duminică, 22 iunie. Unirea Sântana și Nera Bogodinț se întâlnesc de la ora 18.00, pe terenul campioanei județului Arad.
Divizia A1 de volei, la feminin, a rămas cu zece echipe, din 12 câte număra de obicei. Federația a refăcut programul sezonului 2025/2026.
O procedură de înaltă performanță, disponibilă până recent doar în clinici private din marile orașe, poate fi accesată acum și într-un spital public din Timișoara.
Echipa de fotbal CSC Dumbrăvița se desparte de antrenorul Cosmin Stan. Tehnicianul a promovat echipa timișeană în liga secundă, în 2022.
Specialiştii încearcă acum să identifice personajele din frescele descoperite.
MVP-ul Superligii de polo pe apă rămâne la CSM Oradea. Bihorenii au prelungit înțelegerea cu cel ce a fost și golgeterul campionatului.
Divizionara secundă de fotbal CSM Reșița se reunește luni, 23 iunie. Printre noutățile așteptate luni, la primul antrenament al verii, se numără și golgheterul din sezonul trecut de la CSC Dumbrăvița, Nicu Modan.
ISU Timiş a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu de fond forestier pe raza comunei Nădrag.
Selecţionata României a învins echipa Islandei cu scorul de 29-25 (15-12), miercuri, la Katowice, la debutul său în Grupa F a Campionatul Mondial de handbal masculin U21 din Polonia.
O defecțiune la racordul de alimentare cu agent primar al punctului termic 38 lasă fără apă caldă timișorenii din zona de nord a orașului.
Meteorologii anunță o nouă zi cu temperaturi ridicate în Banat și Crișana, însă mâine vremea se va răcori în regiune.
Valul de căldură cuprinde din nou zona de vest a țării, astfel încât a fost instituit din nou Cod galben de temperaturi ridicate.
În săptămâna în care încheie actuala stagiune, Filarmonica Banatul Timișoara propune publicului două recitaluri deosebite și un concert vocal-simfonic extraordinar, cel din urmă eveniment...
Se caută băieți (10-14 ani) pentru rolurile Mowgli și Elefănțelul Junior și fete (8-14 ani) pentru rolul Shanti.
Cu „multe amintiri de neuitat” și o comunitate puternică în jur, fondatoarele anunță închiderea librăriei pe 29 iunie, lăsând în urmă o moștenire culturală.
Timișoara găzduiește în perioada 13–15 iunie Zilele Culturale ale Germanilor din Banat, un eveniment dedicat celor peste 300 de ani de istorie a comunității șvabe în regiune.
Se pot înscrie persoane sau grupuri de până la 5 persoane cu vârsta de minim 16 ani, cu sau fără studii de specialitate.
Concurenții din zona Banatului au avut prestații remarcabile la Festivalul "Din comoara satului" de la Ghiroda
Concurs pe două secțiuni, invitați de renume, formații de dansuri din Ghiroda și Giarmata Vii, la ediția din acest an a Festivalului
Tineri interpreți din 11 județe se vor întrece la Festivalul Concurs "Doina Aninei", la sfârșitul aceastei săptămâni
AWOLNATION, DENNIS LLOYD, INNA, Tom Enzy, Puya, Florin Ristei și alții. În 20, 21 și 22 iunie, la Muzeul Satului Bănățean!
Pe 1 martie urcă pe scena Arenei din Oradea alături de Dr. Alban, Boney M, Lian Ross și ABBA Tribute. Vezi video-interviul pentru detalii!
Mai mult decât un concert, Retro Mania este o călătorie muzicală în timp, o sărbătoare a nostalgiei și a bucuriei de a trăi momentul.
Ascultă noua piesă, dar și ce ne-a declarat Ilie Stepan despre ea și începuturile grupului lansat cândva la Radio Timișoara !
Alpinistul timișorean a urcat la 4.200 de metri pe fața Diamir a muntelui Nanga Parbat, considerat cel mai dificil de pe planet.
Cu evenimente culturale pe tot parcursul anului, trasee tematice și o identitate vizuală pregnantă în social media, orașul de pe Bega își consolidează imaginea în rândul turiștilor români și străini.
Pentru ca drumeţia să se încheie într-un mod fericit, salvamontiștii le recomandă turiștilor să țină cont de mai multe reguli și să consulte în mod obligatoriu prognoza meteo.
“Color de Village” se află la cea de-a șaptea ediție, iar voluntarii preiau obiectivele începând de miercuri.
Cea mai amplă manifestare a Forumului Democrat al Germanilor din Banat a adus pe străzile Timișoarei peste 200 de dansatori îmbrăcați în costume tradiționale.
Pasionaţii de autoturisme Dacia s-au reunit în centrul istoric al municipiului Deva, cu prilejul “Întâlnirii Naţionale Dacia Clasic”, organizată de Retromobil Club România.
Publicul va putea admira modelul Dacia Sport, singurul coupe produs în România.
În ciuda temperaturilor caniculare, peste 400 de voluntari au reușit să renoveze 30 de obiective din localitatea Grădinari, județul Caraș-Severin.
Cel mai important proiect al Universității de Medicină din Timișoara, care a avut și semnătura ministrului Cseke Attila, este noul campus universitar care se construiește la Ghiroda
Deși evoluția a fost favorabilă, medicii avertizează că simptomele nu trebuie ignorate și recomandă prezentarea de urgență la spital în caz de suspiciune.
Zeci de timișoreni s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, cu ocazia Zilei Internaționale a Donatorului de Sânge. Atmosfera a fost una festivă, dar mesajul rămâne serios: spitalele au nevoie zilnic de cel puțin 120 de donatori.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş deschide, de joi, şapte puncte de acordare a primului-ajutor în perioadă de caniculă, în municipiile Timişoara şi Lugoj.
Până la remedierea problemelor, unitatea va folosi doar apă îmbuteliată. Autoritățile continuă ancheta epidemiologică.
Aeroportul Internațional Timișoara înregistrează o creștere a traficului de pasageri, însă primează călătoriile de afaceri și cele ale lucrătorilor. Turismul se află abia pe locul al treilea, în topul al călătoriilor spre Timișoara.
Autoritatea Feroviară Română a invitat conducerea CFR Călători la o întâlnire, luni, pentru a identifica soluţiile legale şi operaţionale.
Emisiunea „Diminețile satului” vă aduce, duminică dimineața, detalii despre participarea producătorilor locali și inovațiile prezentate la FoodIntelForum.
Fostul preşedinte al USR Elena Lasconi şi-a dat demisia la începutul lunii mai.
Social democrații sunt de acord cu reforme în administrație însă nu făcute arbitrar.
Curtea Constituțională a României a decis că declarațiile de avere ale funcționarilor publici nu trebuie să includă bunurile și veniturile soțului sau ale copiilor, și că publicarea acestor declarații online încalcă viața privată.
Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a depus jurământul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului. El a jurat cu mâna dreaptă pe Biblie şi Constituţie.
Profesorii vor purta un semn distinctiv și atrag atenția că, dacă măsurile vor fi aplicate, există riscul declanșării unei noi greve în toamnă.
Universitatea de Științele Vieții din Timișoara atrage tot mai mulți candidați, în special către domeniile cu aplicabilitate imediată pe piața muncii.
La sesiunea din acest an a Bacalaureatului au fost înscrişi 3.062 de candidaţi din promoţia actuală, iar din cele anterioare, 549.
Începând de astăzi, salinitatea apei crește astfel încât nu mai este recomandată pentru irigații sau pentru adăparea animalelor.
Delegația română a prezentat, la Varșovia, măsurile implementate pentru activarea persoanelor aflate în afara pieței muncii.
Sindicatele cer ca reforma fiscală să fie una echitabilă, astfel încât povara economică să fie împărțită între angajați și marii angajatori.
Dejana Backo este o veritabilă vedetă în Serbia. S-a născut fără brațe, dar este pictoriță, campioană mondială la taekwondo, antrenoare de fitness și super-mamă.
Șapte echipe s-au aliniat la startul ediției 2024/2025 a Campionatului Județean de handbal. S-a jucat după sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur.
Handbalistul timișorean Flavius Cîmpan și-a anunțat retragerea din activitate la aproape 37 de ani. În ultimele opt sezoane, a evoluat la SCM Politehnica, alături de care a cucerit Cupa României în 2019 și a evoluat în cupele europene.
Antrenorul care a adus primul trofeu din istoria Hunedoarei continuă la Corvinul. Informația nu a fost publicată de club, ci a apărut pe pagina primarului Dan Bobouțanu.
Inter a încheiat la egalitate primul meci de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Competiția are loc în SUA, în pregătirea Cupei Mondiale de anul viitor.
Echipa de polo pe apă CSM Oradea a oficializat un nou transfer. Este vorba de Raul Bindea, care poate acoperi posturile de inter și extremă, și care în ultimele două sezoane a jucat pentru Dinamo.
Valentin Costache și UTA continuă împreună! Mijlocașul lateral în vârstă de 26 de ani a semnat un nou angajament cu echipa arădeană, valabil până în 2027.
România a suferit prima înfrângere la turneul final al Campionatului European de fotbal, categoria U19. Echipa pregătită de Ion Marin a cedat cu scorul de 3-1 cu Spania, campioana en-titre a UEFA EURO U19, în meciul de la Voluntari.
Echipa națională de polo pe apă a României a terminat pe locul secund turneul de verificare de la Sabac, Serbia. În ultima zi, tricolorii au învins Franța, cu 14-13.
Dreptul la concediul de odihnă este unul dintre drepturile fundamentale ale salariaților și trebuie respectat de către toți angajatorii.
”Am fost angajat cu perioadă de probă. Agajatorul m-a dat afara fară niciun preaviz, după ce am lucrat pentru el. Doresc să fac reclamație.”
Ascultător din Caransebeș: „m-a lovit în față, acuzându-mă pe nedrept că aș fi intrat pe terenul său și amenințându-mă cu acte de violență la adresa mea și a familiei mele”