Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă până joi dimineaţa.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Klaus Iohannis sunt așteptați la deschiderea terminalului Plecări Schengen de pe aeroportul din Timișoara.
În Liga a II-a de fotbal începe partea secundă a sezonului. Mâine (joi, 28 martie), la ora 19.00, la Hunedoara, Corvinul și Gloria Buzău se întâlnesc în play-off.
Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată așteaptă o clarificare a situației după discuția cu noua conducere.
Circulația rutieră este restricționată pe mai multe drumuri naționale din vestul țării, unde se desfășoară lucrări de reparații.
Două handbaliste de la CSM Deva, centrul Lavinia Florea și extrema dreaptă Orsolya Mozes, au fost convocate la naționala de tineret. România, care pregătește participarea la Campionatul Mondial, se reunește luni, la Slatina.
FCC UAV Arad și Sepsi Sf. Gheorghe se întâlnesc în semifinala Liga Naționale de baschet, la feminin. Primul joc este programat în Covasna, sâmbătă, 30 martie, de la ora 18.30.
Progresul Pecica nu a avut câștig de cauză la Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal. Divizionara terță a contestat dreptul de joc al fotbalistului Cristian Pădurariu, de la Phoenix Buziaș.
Voleibalistele de la CSM Lugoj au pierdut și al doilea meci al sfertului de finală cu CSO Voluntari. Ilfovencele s-au impus cu 3-0 la seturi și au făcut 2-0 la general.
UTA ar putea juca fără spectatori până la finalul sezonului, ca urmare a incidentelor de la partida Dinamo – UTA! Este vorba despre meciul din ultima etapă a sezonului regular din Superliga de fotbal, când suporterii celor două echipe, dar și cei ai Stelei s-au încăierat.
Sursa mirosului neplăcut care s-a resimțit recent în unele zone ale municipiului Arad a fost descoperită de autorități care au aplicat amenzi de 110.000 lei.
Meci extrem de important pentru voleibalistele de la CSM Lugoj. Astăzi, de la ora 17.00, formația de pe Timiș dispută al doilea meci al duelului cu CSO Voluntari, din sferturile de finală.
Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni a reușit a doua victorie la turneul de la San Luis Potosi (Mexic). Ea a învins-o pe favorita 3, Sara Sorribes Tormo (Spania).
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2, pe Stadionul Civitas Metropolitano din Madrid. A fost al doilea meci de verificare al anului pentru tricolori.
Nicolae Robu a revenit în structura interimară de conducere a PNL Timiș, după dizolvarea Biroului Județean de conducere și demiterea lui Alin Nica.
Un inspector antifraudă şi 21 de poliţişti de frontieră de la Nădlac I şi Nădlac II au fost trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
La Timișoara vor fi montate căsuțe pentru depozitarea pubelelor la blocuri și condominii.
Consumatorii care locuiesc în zona Complexului Studențesc din Timișoara nu vor avea astăzi apă caldă și căldură.
Societatea Colterm anunță că, astăzi, va sista furnizarea apei calde și a încălzirii în mai multe zone din Timișoara pentru derularea unor lucrări.
Astăzi, vremea se va încălzi, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această dată.
Pianistul Andrei Marta, în recitalul “Redeeming Beauty”, la Piano Day, ediția a doua.
Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu a murit la vârsta de 84 de ani.
Poeților de primă mână li s-au adăugat doi chitariști formidabili, un actor cu vocație, un artist vizual surprinzător și ... un grup de elevi.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a susținut, la Timișoara, conferința cu tema “Aventura literaturii”.
Salonul de Carte Bookfest are loc de joi până duminică, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.
Alpinistul Adrian Ahriţculesei este cunoscut pentru performanţa de a fi primul bărbat din România care a încheiat „Circuitul celor şapte vulcani”.
Păsări răpitoare, fluturi și oameni preistorici prind viață cu ajutorul tehnologiei AR la Muzeul din Arad
De Ziua Îndrăgostiților, perechile din Arad care se gândesc să își unească destinele au avut ocazia să testeze căsătoriile de o zi
Cu o lungă și fascinantă istorie, radioul continuă să joace un rol important între mijloacele de informare în masă
O cronică a Festivalului "Gelu Stan", clasamentul juriului, structura spectacolului, impresiile lăsate de invitați și fotografii.
Pregătiri pentru o nouă ediție a Festivalului "Drăgan Muntean" la Deva. Au început înscrierile concurenților.
Prima competiție folclorică de anvergură din acest an, în vestul țării. Festivalul "Gelu Stan" promite un eveniment de excepție.
Un nou program informatic creat de elevii echipei de robotică de la Liceul “Traian Lalescu” din Hunedoara va rula pe Stația Spațială Internațională.
O licitaţie de obiecte de artă deosebită s-a desfăşurat, în această lună, în Germania.
Maestrul de șah Garry Kasparov va fi prezent în luna mai la Timișoara în cadrul evenimentului Tech Talks by UPT.
Lalele pestrițe, plante rare și ocrotite de lege au înflorit în rezervația natuală Lunca Pogonișului.
Liderul formației Phoenix, Nicu Covaci, se simte bine după operația pe creier suferită săptămâna trecută.
Liderul formației Phoenix, Nicu Covaci, a suferit o operație de urgență pe creier la Spitalul Județean din Timișoara.
Kate Middleton a anunțat, într-un mesaj video, că a fost diagnosticată cu cancer și a început ședințele de chimioterapie.
Medicii arădeni constantă că sezonul căpușelor a început cu cel puțin o lună mai devreme, pe fondul temperaturilor înalte din această perioadă.
Cabinetele medicale școlare din municipiul Deva vor fi dotate cu absorbante, potrivit unei măsuri adoptate de Consiliul Local.
Emisiunea “Diminețile satului” propune o incursiune la Curtici și la Recaș.
Terminalul de plecări externe al Aeroportului Internaţional "Traian Vuia", din Timișoara, va fi inaugurat duminica viitoare.
Rețeaua electrică ce alimentează consumatorii din sud-estul Timișoarei, Moșnița și din localitățile apropiate a fost modernizată.
Prima demisie din conducerea PNL Timiș, după înlăturarea lui Alin Nica de la conducerea filialei, îi aparține edilului din Sânnicolau Mare.
Alin Nica a fost demis de la conducerea filialei Timiș a PNL, după ce s-a opus deciziei luate în coaliție privind susținerea unui candidat PSD la șefia Consiliului Județean.
Meteorologii anunță că vremea începe să se încălzească din nou în zona de vest a țării, însă sunt posibile în continuare ploi slabe.
Liderii PNL și PSD de la nivel central au decis să aibă candidați comuni la alegerile locale din Timiș.
Sute de tineri trecut astăzi pragul Târgului Internațional al Universităților, la Timișoara.
Autoritățile locale din Nădrag încep un proces de informatizare a învățământului la liceul din localitate cu fonduri din PNRR.
Mai bine de jumătate dintre elevii din Timiș care au participat la simularea examenului de bacalaureat nu au reușit să obțină media 6.
Sute de timișoreni au răspuns invitației lansate de Poliția Timiș care a organizat Ziua Porților Deschise.
Ziua Poliției Române este sărbătorită la Timișoara printr-un eveniment dedicat celor care vor să cunoască activitatea oamenilor legii.
Cele mai multe locuri de muncă vacante în județul Timiș sunt în domeniul construcțiilor, transporturilor și serviciilor.
Un atac armat a avut loc într-o sală de concerte din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia Moscovei.
CSM Deva a învins United Galaţi, în etapa a III-a din Liga I de fotbal în sală, faza play-out. Devenii au condus aproape întreg meciul.
Selecționta U21 a României a reluat campania de calificare la EURO 2025. Tricolorii au învins Armenia, în deplasare.
Echipele româneşti Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi HC Dunărea Brăila vor fi adversare în semifinalele competiţiei feminine de handbal EHF European League, potrivit tragerii al sorţi efectuate, marţi, la Graz (Austria).
Corvinul Hunedoara completează cel mai bun sezon din ultimele două decenii cu un meci acasă, în sferturile de finală ale Cupei României. Gruparea alb-albastră primește vizita fostei campioane, CFR Cluj.
Rugby Europe a stabilit lotul ideal al Campionatului European de rugby, ediţia 2024. Forul european a indicat un prim XV, la care a adăugat opt rezerve.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, la întoarcerea în ţară după ce a participat la Miami la primul său turneu de la ridicarea sancţiunii pentru dopaj, că şi-ar dori foarte mult să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris, dar şansele sunt minime deoarece trebuie să urce în primele 60-70 de locuri ale clasamentului WTA într-un timp scurt.
CFR Timișoara a învins FK Odorheiu Secuiesc, acasă, în Liga I de fotbal în sală. A fost 4-2 (2-1), într-un meci care a contat pentru etapa a III-a. A fost ultima rundă din turul fazei play-off.
Irina Begu (33 ani, 126 WTA), care nu a mai jucat de la US Open, îşi va face revenirea în circuitul profesionist feminin de tenis. Ea este a patra favorită a turneului WTA 125 de la Antalya (Turcia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.
Radio România Cultural premiază și anul acesta excelența în cultură, într-un eveniment organizat pe scena Teatrului Odeon.
Transferul de proprietate beneficiază de protecția legii civile întocmai ca un contract de vânzare-cumpărare.
Fiecare coproprietar va putea înstrăina cota pe care o deține, situație în care cumpărătorul îi va lua locul în cadrul coproprietătii.