Timişoara în festival: Personaje de poveste, acrobaţi şi statui vivante, în pieţele din centrul oraşului

Publicat în 31 Mar 2017
Zeci de personaje de poveste vor anima piețele din centrul Timișoarei la cea de-a doua ediție a CheckART. Este vorba despre cel dintâi festival de artă stradală din Timișoara realizat de tineri pentru comunitate. La finalul lunii, străzile vor fi inundate de teatru, mimă...

Statul decontează salariul minim pe economie pentru ucenici şi stagiari

Publicat în 31 Mar 2017
Salariul minim pe economie pentru ucenicii și stagiarii încadrați în muncă va fi suportat de Guvern, pe durata stagiilor. Astfel, pentru un contract de ucenicie, angajatorul beneficiază, la cerere, pe o perioada între unul și trei ani, de 1125 lei/lună (net),  din bugetu...

Avocatului Poporului reia audienţele în judeţele din vestul ţării

Publicat în 31 Mar 2017
Biroul Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului, anunţă că, în luna aprilie, cetăţenii se pot prezenta la Arad în data de 3 aprilie, între orele 12,00 – 16,00. Audienţele se vor fi susținute la sediul Direcţiei Venituri a Municipiului Arad, din str. Mucius Scaevola, nr....

🔊 Beyonce de România și Ion Dolănescu al Irlandei

Publicat în 31 Mar 2017
Paralele care se fac între diferiți artiști din străinătate și cei autohtoni, în rubrica ”Muzici moderne”: Rubricile  ”Muzici moderne” realizate de Bogdan Puriș  sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 9.40, 15.40 şi 18,35. Le puteți găsi și pe internet la...

🔊 Folclorul spaniol valorificat în creațiile lui Manuel de Falla

Publicat în 31 Mar 2017
Manuel  de  Falla a știut întotdeauna să exprime în lucrări întreaga fantezie a  folclorului spaniol. Materialul melodic  al compozițiilor sale a fost redat cu mijloace stilistice de o imensă  forță de sugestie. Continuarea  în  rubrica  “Clasicii  Muzicii”:   Rubric...

Timișorenii mai pot plăti astăzi impozitele pe primul trimestru fără penalizare

Publicat în 31 Mar 2017
Astăzi este ultima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale cu reducere de 10 la sută pentru cei care le achită pentru tot anul. De asemenea, cei care nu vor să fie penalizaţi, trebuie să plătească azi pentru primul semestru. Dacă nu, de mâine, vor fi taxaţi, spune şefu...

🔊 Epicul din mitologie și fotbal

Publicat în 31 Mar 2017
  Fiindcă ieri am intrat puțin pe terenul destul de accidentat al sportului, astăzi voi mai rămâne în aceeași zonă și vă reamintesc o incredibilă răsturnare de rezultat din fotbalul european: Barcelona a eliminat Paris Saint-Germain cu un incredibil scor de 6-1 parafat în...
Foto: https://www.google.ro/maps

Stradă din Oradea, închisă pentru lucrări. Modificări în circulaţia autobuzelor

Publicat în 31 Mar 2017
Circulația rutieră se închide temporar pe strada Sucevei, din Oradea, între strada Avram Iancu și bulevardul Decebal. Strada va fi închisă pentru executarea unor lucrări edilitare şi este valabilă de vineri, 31 martie, până în 5 aprilie. În acest interval, staţia de autobuz...

Patru localităţi din Arad, fără apă din cauza lucrărilor de extindere a reţelei de alimentare

Publicat în 31 Mar 2017
Consumatorii din patru localităţi din judeţul Arad nu vor avea astăzi apă la robinete. Compania de Apă Arad anunţă că sunt planificate lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în oraşul Ineu şi localităţile Chereluş, Şicula şi Gurba. Lucrările se derulează în cadrul...

Vreme frumoasă cu cer variabil. Pe 1 aprilie, cresc din nou temperaturile

Publicat în 31 Mar 2017
Astăzi, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru sfârșitul lunii martie. Cerul va fi variabil ziua, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab la moderat din sud-est, cu unele intensificări la munte. În cursul dimineții și al nopții izolat, în depresiuni, va fi...
12