Cea mai veche biserică șvăbească din țară, aflată în Dudeștii Noi, va fi restaurată

Publicat în 29 Aug 2017
Cea mai veche biserică şvăbească din ţară, Biserica Romano-Catolică Sfântul Vendelin din Dudeştii Noi va fi restaurată. Lăcaşul de cult este monument istoric de clasă A, fiind sfinţit în anul 1751. Reabilitarea va fi realizata în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020...

Liliecii de pe traseul autostrăzii Deva – Lugoj vor fi mutați în Timiș

Publicat în 29 Aug 2017
Liliecii care au întârziat continuarea lucrărilor la autostrada Deva – Lugoj vor fi mutați. Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a emis astăzi autorizația pentru strângerea liliecilor şi transportarea lor în judeţul Timiş. Prezenţa a circa 60 de lilieci în Peştera Tunel...

Pe autostrada A1 Deva – Nădlac s-a înregistrat cea mai mare viteză din țară

Publicat în 29 Aug 2017
Cea mai mare viteză înregistrată pe autostrăzile din România a fost consemnată pe autostrada A1 Deva – Nădlac. Polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române au făcut bilanțul ancțiunilor aplicate în ultimele zile. Astfel, cea mai mare viteză a fost de 222...

Piața Badea Cârțan se mută în Traian, până la iarnă

Publicat în 29 Aug 2017
Timișorenii nu vor mai putea face cumpărături în Piața Badea Cârțan timp de câteva luni. Comercianții se vor muta în Piața Traian întrucât Piața Badea Cârțan intră în reabilitare. Anunțul a fost făcut de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care a precizat că deja au fost mutate...

Clădirea Operei din Timișoara intră în șantier în primăvara 2018

Publicat în 29 Aug 2017
Lucrările de reabilitare a Operei Naționale din Timișoara ar putea începe în primăvară. Palatul Culturii poate intra în șantier însă abia de anul viitor. Autoritățile locale au primit avizul pentru demararea lucrărilor de la Ministerul Culturii, a anunțat primarul Nicolae Rob...

Aglomerație la vămile Nădlac 2 și Jimbolia

Publicat în 29 Aug 2017
Vama Nădlac 2, de pe autostrada Timişoara – Arad a fost aglomerată pe tot parcursul zilei, existând intervale de timp în care călătorii au avut de așteptat chiar o oă pentru controlul documentelor. Autorităţile susţin că au luat măsuri, la orele prânzului fiind deschise...

Arădeanul Vancsik, golgeter la Universiadă

Publicat în 29 Aug 2017
Formaţia masculină de polo pe apă a României a învins Africa de Sud cu 17-11 (4-1, 5-5, 4-1, 4-4) şi a ocupat în final locul al 13-lea la Universiadei de vară de la Taipei. Pentru echipa noastră au marcat Vancsik Levente (6 goluri), Cristian Călin (3), Andrei Prioteasa (3), Tudor...

VIDEO | Mandzukic, laureatul sezonului

Publicat în 29 Aug 2017
Golul înscris în finala Ligii Campionilor de Mario Mandzukic, fotbalistul croat al lui Juventus Torino, a fost ales de internauţi ca fiind cel mai frumos din sezonul trecut, a anunţat astăzi UEFA. Mandzukic a marcat golul prin care Juventus a egalat la unu în finala împotriva lui...

Prima femeie care ocupă funcția de prefect în Timiș a fost învestită în funcție

Publicat în 29 Aug 2017
Noul prefect al județului Timiș a fost învestit astăzi în funcție. Eva Andreaș este prima femeie care ocupă fotoliul de prefect în Timiș. “Această numire mă onorează, dar în acelaşi timp reprezintă o provocare enormă. Deşi am experienţă în administraţia publică, această funcţie...

VIDEO | ”Mi-ar plăcea să joc în Spania”

Publicat în 29 Aug 2017
Arădeanul Dennis Man se află în aceste zile în cantonamentul naționalei de tineret a României,  la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. Atacantul a avut un start bun de sezon: el a profitat de regula U21 și a apărut în multe dintre partidele de campionat ale echipei sale,...

Se întoarce Oradea în competiție?

Publicat în 29 Aug 2017
Luceafărul Oradea s-ar putea reîntoarce în Liga a doua de fotbal după doar o etapă de absență. Potrivit surselor Radio Timișoara, un om de afaceri se implică la club, după retragerea lui Ioan Blidaru, astfel că bihorenii vor evita a doua neprezentare și implicit excluderea din...

O mireasă din Arad și un mire din Filipine au ales să se cunune la Basilica Maria Radna

Publicat în 29 Aug 2017
Resfinţită în august 2015, după ce a fost restaurată complet, Basilica Papală Maria Radna atrage mii de turişti şi pelerini şi nu doar la sărbători. Unii dintre ei sunt atât de impresionaţi de lăcaşul de cult, încât îşi doresc să lege şi povestea lor de impunătoarea Basilică. ...
12