Pelerinaj neîntrerupt la Palatul Regal

Publicat în 15 Dec 2017
Pelerinajul continuă de ieri dimineață fără oprire la catafalcul Regelui Mihai din Sala Tronului a Palatului Regal din București. Mii de oameni își așteaptă rândul pentru a se reculege la catafalcul Majestății sale defuncte. Până în prezent, estimările arată că peste 20.000 de...

Regele emerit Juan Carlos și Regele Carl Gustaf, la catafalcul Regelui Mihai

Publicat în 15 Dec 2017
Regele emerit al Spaniei Juan Carlos I și regina emerită Sofia și-au prezentat omagiile la catafalcul Regelui Mihai I, la Palatul Regal. Monarhii spanioli au prezentat condoleanțe membrilor Casei Regale a României după care au ținut un moment de reculegere la sicriul Regelui...

Chivu ar putea antrena în Italia

Publicat în 15 Dec 2017
Reșițeanul Cristian Chivu a obţinut licenţa de antrenor în Italia, a anunţat astăzi federaţia de fotbal din această ţară. Cristian Chivu, care are 37 de ani, a obţinut licenţa UEFA A, a doua categorie de antrenor, după ce a urmat un curs special de 210 ore, rezervat unor foşti...

Zece fizicieni din Timișoara colaborează cu Institutul de Cercetare Nucleară de la Măgurele

Publicat în 15 Dec 2017
Zece cercetători din Timişoara colaborează cu echipa Institutului de Cercetare Nucleară de la Măgurele. Fizicienii bănăţeni sunt implicaţi în mai multe proiecte, spune decanul Facultăţii de Fizică, Daniel Vizman. “Laseul de la Măgurele, Institutul Extreme Light Infrastructure, a...

Anul 2018 aduce șantiere și mai mari în Timișoara: două poduri, două pasaje și lărgiri de străzi

Publicat în 15 Dec 2017
Noul an vine cu noi șantiere, la Timișoara. Primarul Nicolae Robu vrea să-i pregătească pe oameni pentru ce se va întâmpla anul viitor. Astfel vor fi executate mai multe lucrări pentru modernizarea orașului, după ce, în ultimii ani, timişorenii au avut de suportat deranjul...

Primăria Timișoara intră cu datorii în 2018

Publicat în 15 Dec 2017
Bugetul Primăriei Timișoara este în impas. Administrația locală intră în noul an facturi neplătite, avertizează primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care spune că motivul în reprezintă încasările mai mici din cota de TVA. Edilul Timișoarei admite că, pentru prima dată de când este...

AUDIO / Agro ”răpune” echipa de pe locul al treilea

Publicat în 15 Dec 2017
Victorie importantă pentru voleibalistele de la UVT Agroland Timișoara, în ultimul meci al anului din Divizia A1. Timișorencele au învins Știința Bacău, astăzi, pe teren propriu, cu 3-0 (18, 20, 19). Bănățencele obțin a șasea victorie stagională, acumulează 18 puncte și păstrează...

Primarul Robu despre situația Colterm: Nu mai există riscul întreruperii gazului

Publicat în 15 Dec 2017
Timişorenii branşaţi la sistemul centralizat de termoficare nu vor rămâne în frig, iarna aceasta. Asigurările vin din partea primarului dă asigurări primarul Nicolae Robu, care spune că municipalitatea a plătit în aceste zile suma de 4,5 milioane de lei, plata cu anticipaţie...

Vaporașele de pe Bega primesc o nouă păsuire

Publicat în 15 Dec 2017
Primăria Timişoara a primit un nou termen pentru încheierea proiectului de reluare a navigaţiei pe Bega, care trebuia finalizat până la sfârşitul anului. Agenția de Dezvoltare Vest a obținut o ultimă păsuire de șase luni pentru încheierea proiectului de reabilitare a malurilor...

AUDIO / Valentin Crețu și-a prelungit absența cu de la sine voie

Publicat în 15 Dec 2017
ACS Poli are probleme de lot şi înaintea meciului cu Dinamo, ultimul al anului, programat luni, la ora 20:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Cânu și Țigănașu sunt în continuare accidentați, în vreme ce Valentin Crețu nu s-a antrenat toată săptămâna, invocând probleme de familie....

Timișoara Saracens joacă ultimul meci oficial din 2017 tocmai în Georgia

Publicat în 15 Dec 2017
Campioana României la rugby, Timişoara Saracens, îşi încheie evoluţia în prima fază a grupelor din Continental Shield, sâmbătă, într-un meci în care va întâlni la Batumi, echipa locală RC. Partida este programată pe Rugby Arena din Batumi, de la ora 13,00, ora României,  și va...

Șapte oferte pentru finalizarea DN 76

Publicat în 15 Dec 2017
Şapte oferte au fost depuse pentru finalizarea lucrărilor pe DN 76, între localităţile Ioneşti şi Vârfurile (judeţul Arad), anunţă Compania Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Lucrările care trebuie realizate vizează reabilitarea a 14 km din DN 76,...
12