Reșița pleacă la drum cu gânduri mari

Publicat în 17 Ian 2018
Echipa de liga a treia CSM Școlar Reșița începe astăzi pregătirile pentru retur. Reunirea fotbaliștilor cărășeni este programată la ora 10:30, la Stadionul „Mircea Chivu”. Prima parte a pregătirii de iarnă va fi efectuată la baza proprie, din Valea Domanului. „Rosso-nerii” și-au...

Begu, eliminată la simplu; Cîrstea câștigă la dublu

Publicat în 17 Ian 2018
Irina Begu, locul 40 mondial, a fost învinsă în turul al doilea de la Australian Open, de croata Petra Martic, locul 81 în ierarhia WTA. Românca a cedat în două seturi, 6-4, 7-6 (3). Begu mai joacă astăzi o partidă la Australian Open. Irina evoluează în proba de dublu, acolo unde...

Primarul Robu promite că va crește numărul timișorenilor care vor plăti impozite majorate

Publicat în 17 Ian 2018
Anul 2019 va aduce majorări ale impozitelor pentru sute de proprietari de clădiri istorice neîngrijite. Primarul Nicolae Robu a declarat că, deși s-a reușit pentru acest an aplicarea taxei pe paragină doar pentru câteva zeci de clădiri, în 2019, vor fi până la 500 de astfel de...

Școli și grădinițe, în șantier la Timișoara. Se construiesc și două creșe noi

Publicat în 17 Ian 2018
Primăria Timișoara anunță că va realiza în acest an mai multe lucrări la școlile din municipiul de pe Bega. Potrivit primarului Nicolae Robu, una dintre cele mai importante lucrări vizează extinderea Școlii Generale nr. 16 prin construirea unui nou corp de clădire. Confor...

Foarte puțini donatori de sânge în Timișoara, de la începutul anului

Publicat în 17 Ian 2018
Numărul donatorilor de sânge a scăzut, în primele săptămâni ale anului, la Centrul de Transfuzii din Timişoara. Directorul Centrului de Transfuzii, Rodica Lighezan, spune că este nevoie de o mobilizare mai mare, pentru ca spitalele să poată face faţă tuturor cazurilor din ora...

Vreme închisă cu ploi, vânt și condiții de polei

Publicat în 17 Ian 2018
Astăzi, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice diurne vor fi mai mari față de cele din ziua anterioară. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei. Pe arii extinse în Banat și local în Crișana vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Izolat vor mai fi...

AUDIO / Lugoj și Agroland, misiuni imposibile

Publicat în 16 Ian 2018
Cele două echipe timișene de volei feminin dispută mâine, de la ora 18,00,  meciurile retur din sferturile de finală ale Cupei României. Agroland Timișoara și CSM Lugoj au fost invinse cu 3-0, pe teren propriu, în primele manșe, disputate la finalul lunii noiembrie 2017. CSM...

România pierde la peste zece goluri diferență în Muntenegru

Publicat în 16 Ian 2018
Naţionala masculină de polo pe apă a României a fost învinsă în deplasare de formaţia Muntenegrului, în această seară. Partida a contat pentru Grupa A a preliminariilor Ligii Mondiale, iar gazdele s-au impus cu scorul de 13-2 (1-0, 2-0, 3-2, 7-0), la Budva. Golurile tricolorilor...

La Reșița se ridică mașinile abandonate pe spațiul public

Publicat în 16 Ian 2018
Primăria Reşiţa a început să ridice maşinile abandonate pe spaţiul public al oraşului. De la începutul agestui an, angajaţii municipalităţii au identificat, deja, aproape 350 de autovehicule. Pentru maşinile identificate de reprezentanţii Poliţiei Locale Reşiţa sau pe baza...

Andrei Rădoi, încrezător pentru retur

Publicat în 16 Ian 2018
Andrei Rădoi spune că echipa sa, Timişoara Saracens, îşi dorește să câştige şi partida retur cu RC Batumi, din semifinalele Continental Shield, şi să dispute finala competiţiei. Bănățenii sunt nevoiți să joace returul la Cluj, deoarece instalația de încălzire a stadionului Da...

Eugen Tomac, la Timișoara: PMP va avea nominalizare de premier

Publicat în 16 Ian 2018
Partidul Mişcarea Populară va avea propria nominalizare pentru funcția de premier la consultările de mâine de la Palatul Cotroceni. Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, nu a dorit să dezvăluie, astăzi, la Timişoara, numele premierului propus, dar a promis că o va face după...
mineri Valea Jiului

Minerii din Hunedoara, afectați de criza politică

Publicat în 16 Ian 2018
Sindicaliştii de la Complexul Energetic Hunedoara sunt nemulţumiţi că instabilitatea guvernamentală amână discuţiile despre viitorul mineritului. Preşedintele Sindicatului ‘Muntele’, Darius Câmpean, spune că, în urma crizei politice, discuţiile ce erau programate,...