Contractele pentru regenerarea urbană din Arad, semnate împreună cu locuitorii orașului

Publicat în 31 mai 2018
Primele şantiere în cadrul proiectului de regenerare urbană al Primăriei Arad se vor deschide în aproximativ o lună. Primarul Gheorghe Falcă anunţă că în 5,6 şi 7 iunie va semna primele trei contracte pentru executarea lucrărilor, fiind vizat cartierul Micălaca: zona 100-200,...

Se închide circulația pe podul Eroilor din Timișoara

Publicat în 31 mai 2018
O nouă restricție de circulație intră în vigoare la Timișoara încă din prima zi a lunii iunie. Începând de vineri dimineață se închide total circulația pe podul Eroilor din Timișoara, a decis Direcția edilitară din cadrul municipalității. “Direcţia edilitară din cadrul Primăriei...

Spitalul Județean din Deva încă așteaptă un tomograf nou

Publicat în 31 mai 2018
Spitalul Judeţean din Deva nu a primit încă un tomograf nou, prin programul Ministerului Sănătăţii. Contractul dintre minister şi furnizori a fost semnat în ianuarie iar termenul de livrare era luna februarie însă Judeţeanul din Deva nu a primit încă echipamentul. Preşedintele...

“Open Book”, târg de cărți în aer liber la Arad

Publicat în 31 mai 2018
Peste 20 de edituri, librării, distribuitori de carte şi universităţi vor participa la prima ediţie a Târgului de carte în aer liber “Open Book” de la Arad. Evenimentul se va desfăşura în perioada 6-10 iunie, în paralel cu festivalul de literatură Discuţia secretă. “Open Book” va...

Voluntarii “Acasă în Banat” refac case sătești vechi de peste 100 de ani

Publicat în 31 mai 2018
Mai multe case din Banat, vechi de 100 de ani, vor fi renovate de voluntari ai Asociaţiei “Acasă în Banat”. Proiectul “Case din tot Banatul” lansat în anul Centenarului, implică lucrări de intervenţie rapidă – mici reparaţii, vopsiri ale fațadei, gardului, ale porții...

Conducere nouă la Societatea de Transport Public Timişoara

Publicat în 31 mai 2018
Societatea de Transport Public Timişoara are o nouă conducere. Consiliul de Administrație al societății timișorene a ales o nouă variantă de conducere până la organizarea unui nou concurs. Anunțul privind schimbarea conducerii STPT a fost făcut pe Facebook de consilierul...

FOTO/ O familie de cercetători din Banat a reușit să pună pe picioare o fermă pomicolă de succes

Publicat în 31 mai 2018
O familie de cercetători din Caransebeș demonstrează că, la vârsta la care mulți oameni se pensionează, se poate pune pe picioare o afacere rentabilă. Au lucrat o viață de om în cercetarea pomicolă, au urcat treaptă cu treaptă în ierarhia Stațiunii de cercetări pomicole de la...

Oradea va avea avantajul terenului propriu

Publicat în 31 mai 2018
Adversarul lui CSM Oradea în finala Ligii Naționale de baschet masculin va fi Steaua București. Roș-albaștrii au învins aseară, în deplasare, U BT Cluj cu scorul de 76-72. Bucureștii au fost conduși cu 2-0 la partide, dar au întors și s-au impus cu 3-2. Ca urmare a acestui...

Ziua Copilului, sărbătorită alături de suporterii și membrii Politehnica Timișoara

Publicat în 31 mai 2018
Ziua Internațională a Copilului va fi serbată alături de suporterii şi membrii clubul de fotbal ASU Politehnica Timișoara Evenimentul, programat vineri de la ora 10:00 în Parcul Copiilor, se desfășoară pe un teren de fotbal special amenajat. Acolo grupele de copii și juniori ale...

Flavius Biea boxează cu un francez experimentat

Publicat în 31 mai 2018
Boxerul timișorean Flavius Biea va susține sâmbătă cea de-a cincisprezecea luptă la profesioniști. Fostul deținător al centurii WBA Continental îl va înfrunta pe francezul Chaquib Fadli, în Ungaria, la Varpalota. Lupta contează pentru categoria supermijlocie, va avea loc în...

Vremea va fi caldă în vestul țării

Publicat în 31 mai 2018
Astăzi, vremea va fi frumoasă și caldă, chiar foarte caldă după-amiaza la câmpie. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Izolat la munte pot fi averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28...

Protest în Piața Victoriei, după decizia CCR

Publicat în 30 mai 2018
Câteva sute de persoane au protestat în Piaţa Victoriei din Timişoara, cerând ‘o lege pentru toţi, nu pentru hoţi’. “Astăzi, România şi democraţia au primit un cuţit direct în inimă. Trebuie să facem noi ceva, pentru că de bunăvoie ei (PSD+ALDE – n.r.) nu vor...