Lansare de carte la Timișoara: Sabina Fati – „Ocolul Mării Negre în 90 de zile”

Data şi ora: 14 ianuarie 2017, 16:00
Unde: La Două Bufnițe
, Timișoara
Categoria:
Jurnalista Sabina Fati își va lansa la Timișoara noua sa carte „Ocolul Marii Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time”, sâmbătă, 14 ianuarie 2016, ora 16.00, la Librăria La Două Bufnițe”.
Cartea este un impresionant reportaj al lumilor care înconjoară Marea Neagră, autoarea combinând talentul său de jurnalist cu abilitățile de fin analist al oamenilor și al politicilor lor. Așa aflăm că, deși trăim cu toții lângă aceeași mare, în realitate diferențele dintre comunitățile care împart litoralul acestei întinderi tumultuoase de apă sunt uriașe.
La eveniment vor vorbi, alături de Sabina Fati, Robert D. Reisz, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Univeristatea de Vest, şi jurnaliştii Brîndușa Armanca, Melania Cincea şi Robert Șerban.
„Fac parte din categoria «conservatorilor» care mai cred încă în diferenţa dintre sexe. Aşa încât, în 2015, am spus despre Sabina Fati că, pentru călătoria de 15 000 de kilometri pe care a făcut-o singură, vreme de 80 dezile, pe Drumul Mătăsii, ar fi meritat premiul «femeia anului».
Şi totuşi nu despre o simplă performanţă cu iz de eroism este vorba în cazul Sabinei Fati. Dacă şi-a pus viaţa în joc, cum, iată, după doi ani, o face din nou, să nu uităm că isprava ei se soldează cu un câştig enorm pentru noi toţi: din călătoria în jurul Mării Negre prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România a rezultat o carte care ne ajută să ne limpezim istoria, geopolitica şi cultura lumii în care suntem aşezaţi. Să ne bucurăm de drumul pe care l-a bătut, ca să fim mai puţin ignoranţi.“ (Gabriel Liiceanu)
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.
(Sursa: romanialibera.ro)
Cum ajungem (folosiţi Street View pentru a vedea cum arată locul):
La Două Bufnițe
Piața Unirii Nr. 11
Timișoara
- La două bufnițe