Programul magazinelor, mall-urilor și băncilor în minivacanța de Sfânta Maria

Publicat în 14 Aug 2017
Românii au o nouă minivacanță prilejuită, de data aceasta, de sărbătoarea religioasă de Adormirea Maicii Domnului. Guvernul a decis ca data de 14 august să fie zi liberă, pentru că sărbătoarea de Sfânta Maria, celebrată în 15 august, cade într-o zi de marţi. Băncile vor avea...

Parcarea supraetajată din ansamblul Openville va fi gata la toamnă

Publicat în 03 Aug 2017
Lucrările la parcarea supraetajată din ansamblul Openville din Timișoara vor fi finalizate în scurt timp. Constructorii au terminat lucrările de infrastructură și demisolul parcării, situat la nivel pietonal, iar în prezent se înalță parterul. Drept urmare, noua parcare va putea...

Cursuri de prim ajutor la mall. Caravana “Fii pregătit” ajunge la Timișoara

Publicat în 02 Aug 2017
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiş organizează cursuri de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Cursurile vor avea loc duminică,6 august, între orele 10:00 şi 18:00, în parcarea Iulius Mall, în cadrul caravanei “Fii pregătit”....

Program prelungit în weekend la Serviciul de paşapoarte Timiş

Publicat în 19 Iul 2017
Serviciul pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple Timiş îşi prelungeşte programul lucru, începând de sâmbătă. Astfel, se va lucra cu publicul și în zilele de sâmbătă, între orele 8:00-16:00, la trei ghișee. Măsura a fost luată de Prefectura Timiş pentru evitarea...

Alte restricții rutiere în nordul Timișoarei. Începe un nou șantier în zona Sever Bocu/ Harta

Publicat în 18 Iul 2017
Traficul în zona de nord a Timișoarei va fi mult mai îngreunat până la finele lunii august. Primăria Timișoara începe o serie de lucrări în zona Iulius Mall care determină mai multe restricții de circulație. Comisia de circulație a aprobat deja restricțiile rutiere ca urmare a...

Programare online pentru documentele auto la Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara

Publicat în 10 Iul 2017
Începând de astăzi, depunerea şi ridicarea documentelor de scoatere sau luare în evidenţă a maşinilor, la ghişeul Direcţiei Fiscale a Primăriei Timişoara de la Iulius Mall, se vor putea face în baza unei programări online. Şeful Direcţiei Adrian Bodo, subliniază că programarea...

Verificaţi-vă din timp valabilitatea paşapoartelor! Vara se aglomerează ghişeele din Timiş

Publicat în 16 Iun 2017
Timişenii sunt îndemnaţi să îşi verifice, din timp, valabilitatea paşapoartelor înainte de a pleca în vacanţă. Peste 200 de cereri pentru schimbarea documentului sunt depuse zilnic, în această perioadă, doar la sediul din Timişoara. Şeful serviciului Paşapoarte Timiş, Daniel...

Stradă nouă deschisă circulaţiei în apropiere de Popa Şapcă

Publicat în 16 Iun 2017
O nouă stradă a fost deschisă circulaţiei, joi seara, la Timişoara în apropierea străzii Popa Şapcă. Strada face legătura între noul sens giratoriu construit în apropierea Iulius Mall şi strada Demetriade. Anunţul deschiderii noii străzi a fost făcut de primarul Timişoarei,...

Primarul Timișoarei anunță intenția unui nou pasaj rutier, în Piața Consiliul Europei

Publicat în 26 Mai 2017
Un nou pasaj subteran ar putea fi construit la Timișoara, în zona centrului bancar. Potrivit primarului Nicolae Robu, pasajul ar urma să facă legătura dintre Iulius Mall și Calea Circumvalațiunii. Investiția se va face din bani privați și donată orașului, susține primarul Nicolae...

La Timișoara înfloresc portocalii. Se pregătește cel mai mare parc suspendat din țară

Publicat în 10 Mai 2017
Timișorenii pot admira zeci de arbuști exotici în ansamblul mixt Openville. 20 de portocali în ghivece înmiresmează zona Curții de Onoare și terasele de la Iulius Mall. Arbuștii au fost aduși din Italia, din aceleași pepiniere unde cresc arborii ce vor fi plantați în cel mai mare...

În ansamblul mixt „Openville” au început lucrările la parcarea supraetajată, cu peste 900 locuri

Publicat în 26 Apr 2017
Prima parcare supraetajată din Timişoara va avea şase niveluri cu 4.050 de locuri în întregul ansamblu. Investiţia valorează 11 milioane de euro.

Programul hipermarket-urilor şi mall-urilor din Timişoara în perioada sărbătorilor de Paşti

Publicat în 12 Apr 2017
Marile magazine şi centrele comerciale din Timişoara au anunţat programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. Astfel, sâmbătă, magazinele vor avea program mai scurt, în vreme ce duminică, în prima zi de Paşti, vor fi închise. În cea de-a doua zi de Paşti, majoritatea...