Tensiuni la Spitalul din Deva. Salariile, plătite cu întârziere

Publicat în 16 Apr 2018
Salariile angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva vor fi plătite până pe 25 aprilie. Întârzierea poate ajunge, astfel, la circa zece zile, deoarece au existat neînţelegeri în cadrul negocierilor privind acordarea sporurilor de secţie medicală, a declarat, luni, directorul...

Al cincilea decez cauzat de gripă la Arad

Publicat în 20 Mar 2018
Cinci decese cauzate de gripă au fost înregistrate, în acest sezon, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad. Ultimul caz este al unei femei de 77 de ani, din Pâncota, spune purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Daniela Cârnaţu. Cea de a cincea persoană di...

Două tone de monede pentru copiii cu probleme de sănătate din Timişoara

Publicat în 17 Mar 2018
Academia Mămicilor din Timișoara a demarat proiectul caritabil “Două tone de monede” pentru copiii cu probleme de sănătate hemato-oncologice. Proiectul implică montarea unei cutii transparente, de dimensiuni mari, pe Bulevardul Regele Ferdinand, în zona în care este amplasată în...

A crescut numărul cazurilor de gripă în județul Hunedoara

Publicat în 13 Mar 2018
Numărul cazurilor de gripă consemnate în judeţul Hunedoara, de la debutul sezonului rece, a crescut la 49. Dintre acestea, trei cazuri au fost mortale, arată datele Direcției de Sănătate Publică Hunedoara. Din totalul cazurilor, 28 de bolnavi au suferit de gripă tip B, 14 d...

Mai multe cazuri de gripă în județul Hunedoara. Doi pacienți au murit din cauza bolii

Publicat în 06 Mar 2018
Numărul cazurilor de gripă a crescut în județul Hunedoara, fiind cosemnate 38 de cazuri de la debutul sezonului rece. Două cazuri au fost mortale, arată datele Direcției de Sănătate Publică Hunedoara. Cele două decese au fost înregistrate pe 29 ianuarie şi pe 3 martie, la u...

Un nou deces din cauza gripei în Hunedoara

Publicat în 04 Mar 2018
O femeie din judeţul Hunedoara este ultima victimă a gripei, din acest sezon. Femeia avea 58 de ani, nu era vaccinată antigripal şi suferea şi de alte boli. Astel, numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 73, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi...

30 de cazuri de gripă confirmate în județul Arad, între care și copii de un an

Publicat în 01 Mar 2018
Tot mai multe cazuri de gripă sunt confirmate în judeţul Arad, unde numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 30, printre care şi copii. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad, medic Daniela Cîrnaţu, atrage atenția că 12 pacienți sunt copii între care unii cu vârste...

Investiție finalizată la Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului din Arad

Publicat în 28 Feb 2018
Blocul operator, mai multe saloane, dar și spații auxiliare de la Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Judetean de Urgentă Arad au fost inaugurate. Lucrări de modernizare derulate la început de an la Clinica de Obstetrică-Ginecologie au fost rezultatul...

Numărul cazurilor de gripă s-au dublat de la o săptămână la alta în Hunedoara

Publicat în 28 Feb 2018
În județul Hunedoara, numărul cazurilor de gripă confirmate de la începutul sezonului rece a ajuns la 32 de bolnavi. Săptămâna trecută erau consemnate 14 cazuri, arată datele Direcției de Sănătate Publică Hunedoara. Conform DSP Hunedoara, 18 pacienți au suferit de gripă tip B, 13...

Al treilea pacient mort din cauza gripei la Arad

Publicat în 26 Feb 2018
Cel de-al treilea pacient a murit, astăzi, la Spitalul Județean din Arad din cauza gripei. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 69 de ani, care era internată de trei săptămâni la ATI. Pacienta, care suferea şi de alte boli grave, nu era vaccinată, spune purtătorul de cuvânt...

Primul pacient decedat din cauza gripei la Timişoara

Publicat în 23 Feb 2018
Un prim deces provocat de gripă a fost consemnat în judeţul Timiş. Un bărbat de 58 de ani, internat la Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ din Timişoara, a murit aseară. Pacientul a fost internat săptămâna trecută cu insuficienţă respiratorie acută, a decedat,...

18 cazuri de gripă în Caraş-Severin. Două femei au murit

Publicat în 22 Feb 2018
Două femei din Caraş-Severin au murit din cauza gripei. Este vorba despre o pacientă de 73 de ani confirmată cu virus gripal tip B din satul Zorlencior care avea şi alte afecţiuni şi care a decedat în data de 16 februarie. O altă femeie de 54 de ani din Reşiţa la care s-a...