Despre tentativa de lovitură de stat eşuată, din Turcia, luni, la „Vestul Zilei”
O tentativă de lovitură de stat, dată de o parte a forțelor armate, în urma căreia au murit 265 de oameni și au fost arestați 3.000 de soldați, este acum încheiată, a anunțat, duminică, premierul turc, Binali Yildirim.Într-un mesaj televizat, el a declarat că aceasta este o pată neagră pe obrazul democrației, iar cei care au pus la cale lovitura de stat „vor fi aduși în fața justiției, așa cum merită”. Mai mult de 160 de oameni au murit, 1.440 sunt răniți și circa 2.800 de soldați sunt arestați, a explicat prim-ministrul. Numărul victimelor a fost anunțat după ce au avut loc mai multe explozii și schimburi de focuri de arme în Ankara și Istanbul, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă.
Articol de Mihai Junea, 18 iulie 2016, 07:00 / actualizat: 18 iulie 2016, 22:37
Analistul de politică externă Lucian Ristea, revine astăzi în „Vestul Zilei”, emisiune difuzată pe AM 630 kHz şi FM 105,9 MHz, imediat după ştirile orei 18:00, pentru a examina implicaţiile acestui act pentru situaţia geopolitică din zonă în special, şi pentru Europa, in general.
Telefoanele ascultătorilor: 0256 493545 sau 0372 561035. Pentru SMS-uri, nr.0725 737373.
Realizator: Teodora Idvorean.