Prima seară însorită la Festivalul inimilor [FOTO] Duminică – parada şi seara de gală!
Soarele a luminat în sfârşit sâmbătă seara feţele dansatorilor de pe scena din Parcul Rozelor, vremea bună fiind un motiv în plus de a ajunge în zonă pentru iubitorii de folclor internaţional.
Articol de Radio Timisoara, 12 iulie 2014, 23:14 / actualizat: 16 iulie 2014, 13:33
De la ora 19:30 au urcat pe scenă ansamblurile: „Cununiţa” – Bănia, Ansamblul din Maidanpek – Serbia, « Aboriginal Dance Culture & Arts Group» – Taiwan, “Szeged – Tancegyuttes”- Ungaria, ”Mirche Acev”– Rep.Macedonia, “Panghat Performing Arts Group ”– India, „Hasad”– Turcia, «Harmonya» – Bulgaria, “Clog America” – SUA, Gkud “Alat-Aswisslion” – Bosnia Hertegovina, “Alianza” – Mexic, ”Lozioara” și ”Cavalerii Armoniei” – Republica Moldova, «University 2 » – Georgia
Cei care nu au mai prins locuri pe scaunele cu vedere bună la scenă s-au mulţumit, între două drumuri făcute printre tarabele cu produse de la intrarea în parc, să admire din picioare dansurile de pe scenă sau costumele celor care se pregăteau să intre în spectacol, cu unii dintre dansatori reuşind şi să se fotografieze.
Întreg festivalul este prezentat de Daniela Băcilă, realizatoarea emisiunii „Din suflet pentru tine”, care atunci când va reveni din … concediu (!) va avea cu siguranţă multe de povestit.
Duminica este ziua specială a festivalului, formaţiile participante vor susţine un spectacol de prânz, începând cu ora 11, dar şi un spectacol care încheie evenimentul, seara, alături de Ansamblul „Timișul”.
Ploaia de joi a făcut într-un fel şi minuni, pentru că a mutat duminică, la ora 18:30, depunerea de coroane la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei Mitropolitane, urmată de Parada formaţiilor participante la Festival, pe traseul Catedrală – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor.
Programul complet, cu repere orare, îl găsiţi pe pagina din agenda evenimentelor.