Hațegan și Kovacs arbitrează ”afară”
Arbitrul arădean Ovidiu Hațegan (foto) a fost desemnat să conducă de la centru semifinala turneului olimpic de fotbal, dintre Brazilia și Honduras. Meciul se va disputa mâine, de la ora 19, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro. Hațegan va fi ajutat la cele două tușe de Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe.
Articol de Adrian Schindarli, 16 august 2016, 17:38
Arădeanul a mai condus la centru partida Brazilia – Irak 0-0, în grupele turneului olimpic, și a fost al patrulea oficial la meciurile Mexic – Germania 2-2 și Argentina – Honduras 1-1.
O brigadă de arbitri din România, cu Istvan Kovacs la centru, a fost delegată la partida dintre formația daneză Midtjylland și echipa turcă Osmanlispor, care va avea loc joi, de la ora 19,30 (ora României), la Herning (Danemarca), în prima manșă a play-off-ului Europa League, potrivit uefa.com.
Arbitri asistenți au fost desemnați Vasile Florin Marinescu și Ovidiu Artene, iar arbitru de rezervă va fi Cristian Balaj.