Cel mai bun marcator străin din istoria Ligii I a decedat în Brazilia
Brazilianul Wesley Lopes a decedat în timpul unui antrenament, după ce ar fi suferit un infarct. Fostul atacant al lui FC Vaslui era legitimat la Uniao Agricola Barbarense, informează ProSport.
Articol de Gabriel Toth, 23 august 2016, 10:24 / actualizat: 23 august 2016, 15:56
Fotbalistul a suferit ieri un infarct, în timpul unui antrenament la Uniao Agricola Barbarense, unde era legitimat. Potrivit sursei citate, medicii aflaţi lângă teren au încercat să-l resusciteze, însă fără succes.
Wesley Lopes a jucat de-a lungul carierei la Ponte Pretal, Fortaleza, Penafiel, Alaves, Vitoria, Grasshopper, Pacos Ferreira, Leixoes, FC Vaslui, Al Hilal, Millonarios, CSMS Iaşi, Barbarense şi Uniao Agricola Barbarense. La 10 noiembrie, Wesley ar fi împlinit 36 de ani.
Wesley Lopes a fost cel mai bun marcator străin din Liga I, cu 61 de goluri înscrise pentru FC Vaslui și CSMS Iași.