? Și dantela, și purcelușul sunt de două ori mai mici decât știm
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 31 august 2016, 08:23
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.40 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.
(rubrică difuzată în 26 august 2016)
Astăzi mi-am propus să vă vorbesc despre diminutive și încep printr-o observație: nu sunt sigur că apetitul românilor pentru diminutivare e de blamat. Fiindcă uneori uit că vorbesc la radio, traduc ultima frază așa: nu sunt sigur că pofta, aplecarea românilor pentru diminutive este de condamnat. Diminutivele au darul de a face ca ființe, obiecte, fenomene să fie micșorate, să fie făcute mai delicate, nu neapărat în sens fizic. Bucureștenii, de pildă, sunt mari admiratori ai diminutivelor fiindcă aproape toate cuvintele sunt diminutivate: de la ciorbiță, la chestiuță. Da, am auzit și chestiuță, adică o chestie mică.
Profesorul Ionel Funeriu scrie în cartea sa Biografii lexicale că, adesea, un cuvânt ce a fost diminutiv în limba sursă, ulterior, nu mai este perceput ca atare. Și dă două exemple. Din porcus latina a format cu ajutorul sufixului –ellus diminutivul porcellus. Care a ajuns în românește purcel. Parcă ar fi fost insuficientă o asmenea diminutivare, limba româna i-a atașat un al doilea sufix, –uș, așa că avem purceluș.
Și substantivul dantelă a avut aceeași soartă: neologismul a fost împrumutat de la francezi, unde dentelle era deja un diminutiv: dentelle înseamnă „dințișor” fiind diminutivul lui dent, dinte. Nici cu dantela nu ne-am mulțumit, așa diminutiv cum era când am „împrumutat-o”, și i-am spus danteluță.
Și, ca lucrurile să fie în echilibru, filologul timișorean ne atrage atenția că și unele substantive cu sufixe augmentative, adică de mărire a sensului, și-au pierdut sensul: de la bute, de pildă, avem butoi, adică o bute mai mare. Dar cine mai resimte acest sens?