Sorin Boiangiu este, de astăzi, team-manager la ACS Poli Timișoara
Boiangiu a lucrat pentru scurte perioade ca director sportiv la cluburi din vestul ţării, precum ASU Politehnica Timișoara şi FC Caransebeș. El a activat la gruparea cărăşeană când aceasta se afla în liga a doua, iar la scurt timp după plecarea sa clubul a acumulat o penalizare de peste 100 de puncte, din pricina datoriilor către jucători, şi apoi a falimentat. Sorin Boiangiu îl înlocuieşte pe Ovidiu Maier.
Articol de Viorel Jurcut, 31 august 2016, 16:09
Mâine, gruparea timișoreană profită de pauza competițională și joacă de la ora 17 un amical cu Șoimii Pesac, din liga a 6-a, localitatea natală a antrenorului Ionuț Popa.