160km/h cu trenul între Curtici şi Arad. Este funcţional cel mai nou centru de control al traficului feroviar din ţară
Articol de Radio Timișoara, 2 septembrie 2016, 14:10
Noile instalaţii de centralizare electronică şi dirijare a traficului feroviar contribuie în mod direct la sporirea siguranţei circulaţiei şi la creşterea capacităţii de transport. Acestea funcţionează în staţiile Glogovăţ, Şofronea, Arad şi Curtici, în zona cărora trenurile pot circula cu 160 de km la oră.
În acest moment staţia Arad este pe deplin funcţională şi poate deservi trenuri de călători pe toate cele 7 linii, cu peroane construite în cadrul proiectului. Totodata a fost pus în funcţie Centrul de Management al Traficului, amplasat în Arad, prin care se coordonează în sistem computerizat circulaţia trenurilor pe tronsonul Frontieră – Curtici – Arad – Glogovăţ. După finalizarea proiectelor de modernizare adiacente, acest centru va coordona staţiile CFR de pe întreaga secţiune Curtici – Arad – Săvârşin.