Donaţie din partea Universităţii de Vest Timişoara, pentru „Ciocâlteii lui Brâncuşi”
Universitatea de Vest din Timişoara donează 4000 de lei pentru „Ciocâlteii lui Brâncuşi”.
Articol de Mihai Junea, 15 septembrie 2016, 17:15
Mai exact, Universitatea susţine proiectul unor tineri din oraş, care presupune crearea unui tablou prin tehnica string-art, care urmează să fie vândut iar banii obţinuţi sunt donaţi pentru „Cuminţenia Pământului”.
Lucrarea se completează cu câte un cui pentru fiecare donaţie de 10 lei iar iniţiatorii proiectului unesc cu sfoară conturul. Donaţia UVT reprezintă numărul de şefi de promoţie pe care i-a avut şi îi are în prezent instituţia de învăţământ superior, spune rectorul Marilen Pirtea.
Campania de strângere de fonduri se va încheia în această duminică.
Se poate dona atât online cât şi prin SMS iar informaţii suplimentare despre campanie se pot obţine de pe site-ul crestemidei.ro, pe pagina „Ciocâlteul lui Brâncuşi”.