Begu, Niculescu şi Ţig merg în turul al doilea la Seul
Irina Begu s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale turneului de tenis de la Seul, cu premii de 226.750 dolari, după ce a dispus, astăzi, de Su Jeong Jang (Coreea de Sud), cu 6-2, 6-1. Begu, principala favorită și deținătoarea titlului, va juca în turul secund cu Jana Cepelova (Slovacia).
Articol de Viorel Jurcut, 20 septembrie 2016, 12:57
Tot astăzi, Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea după 6-3, 6-0 cu cu japoneza Eri Hozumi, iar ieri Patricia Țig se impusese în trei seturi în fața neozeelandezei Marina Erakovic, astfel că România a ajuns în optimi cu toate cele trei reprezentante ale sale.