Stopați de un portar de 42 de ani
SCM Politehnica Timișoara a fost foarte aproape de prima victorie pe teren propriu, în actuala ediție a Ligii Naționale de handbal masculin, dar a remizat acasă cu Steaua, 26-26 (16-15).
Articol de Adrian Schindarli, 2 octombrie 2016, 20:16
Prima parte a fost echilibrată, dar după pauză violeții s-au desprins la o diferență ce părea greu de recuperat – 20-15 – profitând că bucureștenii nu au marcat niciun gol în primele nouă minute de după odihnă. Steaua a trecut într-o apărare 5+1, cu ”om la om” la Cristian Fenici, ceea ce a încurcat jocul Timișoarei și a produs nervozitate pe bancă. De altfel, antrenorul secund Horvath Atilla a fost trimis în tribune, după ce anterior cuplul de arbitri Din-Dinu indicase și o eliminare la banca Timișoarei.
Portarul de 42 de ani al Stelei, Florin Dragomir, a contribuit și el la revenirea bucureștenilor, care chiar au condus cu 26-25, dar Poli a egalat și chiar a avut mingea în ultimele 17 secunde fără a ajunge să pună în pericol poarta adversă.
Antrenorul roș-albaștrilor, Ovidiu Mihăilă, s-a declarat mulțumit cu rezultatul.
Timișorenii s-au baricadat în vestiar și nu au oferit nicio declarație presei.
Principali marcatori: Marjanovic, 7 goluri, Fenici, Lasica și Lazarov, câte 4, pentru Poli; Dimitrjevic 6 goluri, pentru Steaua.
*** *** ***
Meci spectaculos și în Sala Polivalentă din Reșița: HC Adrian Petrea – Dinamo București 33-33. Ambele formații au alternat la conducere, cărășenii având patru goluri avans cu un sfert de oră înainte de final.
Campioana României a condus în ultimele minute cu două goluri, 33-31, dar s-a văzut egalată prin două reușite semnate de Trifkovic. De altfel, Dusan Trifkovic a fost omul meciului de astăzi, reușind să marcheze nu mai puțin de 14 goluri pentru Reșița. Următorul pe lista marcatorilor a fost Ilie Vaidasigan, cu 6 goluri.
Remizele de astăzi le mențin pe cele două formații bănățene în a doua jumătate a clasamentului. Reșița e pe 10, cu 7 puncte, iar Poli, cu 5 puncte, se află pe locul 12, devansând doar nou-promovatele CSM Satu Mare și CSM Făgăraș, care au înregistrat înfrângeri pe linie.