OPINIE | A fost o vreme când Feyenoord și Celtic erau eliminate în vest. Iar tribunele gemeau de lume

În ultimele zile, cluburile-reper ale vestului de țară din ultimul sfert de veac, UTA și Poli, s-au găsit la ceas aniversar. Vineri, Aradul și-a amintit de clipele de glorie din urmă cu 46 de ani, când alb-roșii lui „Coco” Dumitrescu eliminau Feyenoord Rotterdam, deținătoarea Cupei Campionilor Europeni. Iar la Timișoara, cei cu tâmplele ninse și-au amintit ieri cum în 1980, tot în prima zi de „Brumărel”, șutul lui „Tata Mare” Păltinișanu îi scotea pe scoțienii de la Celtic Glasgow din minți, dar și din Cupa Cupelor!

Articol de Gabriel Toth, 2 octombrie 2016, 21:30

46 de ani… 36 de ani… Anii trec, iar ecourile acestor performanțe parcă devin din ce în ce mai stinse. Generațiile care le-au trăit s-au împuținat considerabil. Cei ce umpleau stadioanele de la Arad, respectiv Timișoara până la refuz la marile confruntări europene. Care luau cu asalt porțile stadionului cu aproape o jumătate de zi înaintea fluierului de start. Care așteptau cu entuziasm deschiderea porților, își ocupau locurile în tribună, se întrețineau cu o partidă de table sau un 66, își savurau ujina învelită în ziar și se cinsteau cu o răchie curată, de casă.

Parcă vorbim de un univers paralel. De o altă lume. De fapt, dacă butonăm pic telecomanda, realizăm că e lumea potrivită. Vedem stadioane ticsite, în Germania și Anglia. Vedem fani cu paharul de bere în mână, cântând pentru echipa favorită, cu o sinceritate care parcă ne intimidează puțin, pentru că în ea se citește și nerăbdarea din timpul săptămânii pentru acest moment, al meciului. În țările pe care, nu întâmplător, le-am amintit, meciul de sâmbătă sau duminică e doar punctul central, main event-ul, dacă vreți, al unei zile petrecute în jurul stadionului. Pentru suporterul lui Liverpool, Mainz, Bochum sau Huddersfield, ziua meciul echipei sale, mai ales pe teren propriu, e prilej de sărbătoare.

La Arad și Timișoara, aproape că nu-ți mai dai seama când e zi de meci. Chiar și în orele de dinainte și de după partidă când, în mod normal, se stârnește o oarecare agitație, măcar în ceea ce privește traficul. Aradul și-a limitat temporar aria de suporteri, prin exilul forțat pe „Motorul”, o arenă mult prea mică pentru potențialul actualei UTA. Iar la Timișoara, deși avem două vlăstare ale vechii Poli, niciuna nu reușește să trezească un interes ieșit din comun. ACS Poli a avut, doar sporadic, mai mult de 3.000 de spectatori în cei peste patru ani de existență. Iar ASU Politehnica, echipa care aștepta, chiar pe bună dreptate, un flux mai mare de fani odată cu accederea în „B”, se vede nevoită să revină pe micuța „Știința”. Din simplul motiv că organizarea unui meci pe „Dan Pălinișanu” nu e rentabilă unui public ce abia atinge 1.000 de spectatori. „Ne simțim destul de stingheri acolo, aproape ca în deplasare”, spune Sorin Brîndescu.

Momentan, ne rămân doar amintirile. Vuietul de la golul lui Păltinișanu, care, conform legendei, s-a auzit până în Circumvalațiunii. Tensiunea palpabilă de pe bătrânul stadion „Francisc Neumann”, la vizita batavilor de la Feyenoord. Și, firește, imaginea fanului german, coborând spre locul său, cu paharul de bere în mână, pentru a savura un Augsburg – Leipzig, pe care l-a așteptat cu înfrigurare de luni dimineață, de când a intrat pe poarta fabricii.

Gabriel Toth