A crescut bilanțul exploziei de la o fabrică a grupului BASF din Germania
Sursa: Agerpres
Articol de Radio Timișoara, 18 octombrie 2016, 08:29 / actualizat: 18 octombrie 2016, 9:54
Bilanțul provizoriu al puternicei explozii urmate de un incendiu, care au avut loc într-un spațiu industrial al gigantului german din domeniul chimiei BASF la Ludwigshafen, a crescut.
Două persoane au decedat în incendiu, șase persoane au fost grav rănite și două sunt considerate în continuare dispărute, a indicat BASF pe contul său Twitter luni seara.
„Nu am constatat că ar exista pericole pentru populație”, a declarat presei un responsabil BASF, Uwe Liebelt.
Reprezentanții pompierilor le-au recomandat oamenilor din zonă „să rămână în interiorul caselor până când incendiul va fi stins”, după ce localnicii semnalaseră la rândul lor că sunt afectați de iritații ale căilor respiratorii.
În urma accidentului, BASF a pus la dispoziția populației numere de telefon pentru apeluri de urgență, precum și un centru de informare.
Cauzele deflagrației nu au fost stabilite deocamdată, a recunoscut BASF. Incendiul s-a declanșat într-un sistem de alimentare a rezervoarelor cu produse inflamabile.
Sursa: Agerpres