Greu cu Kerber, anul ăsta !
Simona Halep a fost învinsă de germanca Angelique Kerber, liderul mondial, cu 6-4, 6-2, astăzi, într-o partidă din Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore.
Articol de Adrian Schindarli, 25 octombrie 2016, 15:51
Cele două jucătoare au mers un timp cap la cap în primul set. Simona Halep a condus cu 4-3, dar Kerber, principala favorită a competiției, a câștigat următoarele trei game-uri și și-a adjudecat setul. Jucătoarea germană a controlat clar setul 2, pe care l-a câștigat cu 6-2. Meciul a durat o oră și 22 de minute. Bilanțul întâlnirilor dintre Halep și Kerber este acum egal, 4-4, deși la începutul anului era 3-0 pentru Simona.
Halep este în acest moment pe locul al doilea în Grupa Roșie. În ultimul său meci din grupă, românca o va întâlni pe Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 8 WTA.