A fost odată Dinamo-Rapid…
Meciul s-a jucat la Sala Expoziției, o sală amenajată special pentru finala din 1966, unde au intrat în jur de 15.000 de spectatori. Pentru volei, la vremea aceea, era extraordinar de mult. – Aurel Drăgan
România este pe locul al treilea, cu șase trofee, într-un top al țărilor cu cele mai multe succese în cea mai importantă competiției europeană, trei pentru Dinamo, trei pentru Rapid. Când spun aceste lucruri mă simt ca Petre Ispirescu. Întâmplările par povestiri culese sau basme în România anului 2016, în care președintele Viorel Vișan spune că voleibaliștii nu trebuie să câștige peste 5000 de euro pe lună pentru că nu sunt fotbaliști.
Dacă acum 50 de ani era ceva extraordinar, astăzi este imposibil să vezi 15.000 de spectatori la un meci de volei. Săptămâna trecută, Rapid și Dinamo au evoluat sub privirele a sub 100 de oameni. Meciul a fost câștigat din nou de „alb-roșii” și departe de pretențiile de acum jumătate de secol, iar eu simt nevoia să il citez din nou pe Aurel Drăgan.
Pe vremuri, tramvaiul venea până întorcea în Piata Dorobanți, cam cu 500-600 de metri înainte de sala Floreasca. Acolo era groapa Floreasca, unde la vremea respectivă era un campus de rromi. Imaginați-vă că atunci când erau meciuri tari, de la capătul tramvaiului, la 600 de metri de sală, era puhoi de lume care venea către Sala Floreasca. – Aurel Drăgan
Astăzi în groapă parcă s-a mutat întreg voleiul românesc. Performanțele au rămas notate în câteva cărți, iar calificările la turnee finale europene și mondiale fac parte din capitolul „A fost odată…”
Tiberiu ATĂNĂSOAE – Divizia Sport Radio Timișoara
Articol de Tiberiu Atanasoae, 30 octombrie 2016, 18:46
Săptămâna trecută, cele două grupări bucureștene s-au întâlnit într-un soi de derby al seriei estice din divizia A2 de volei masculin. În momentul în care scriu aceste rânduri, retrăiesc o după-amiază de primăvară, în sufrageria fostului mare voleibalist timișorean Mihai Coste. Atunci, gazda mea și colosul nea Aurică Drăgan, depănau amintiri de acum o jumătate de secol.
În 1966, Dinamo și Rapid disputau prima finală 100% românească în Cupa Campionilor Europeni, iar un an mai tărziu istoria se repeta. Au fost finalele de care Timișoara era mândră la acea vreme. De fiecare dată, Dinamo, pentru care evolua Zoltan Kozonici, s-a impus în fața Rapidului la care evolua „ridicătorul cu mâinile de aur”, Aurel Drăgan. Acesta din urmă a povestit la Radio Timișoara despre atmosfera creată în jurul acelor evenimente.
Meciul s-a jucat la Sala Expoziției, o sală amenajată special pentru finala din 1966, unde au intrat în jur de 15.000 de spectatori. Pentru volei, la vremea aceea, era extraordinar de mult. – Aurel Drăgan
România este pe locul al treilea, cu șase trofee, într-un top al țărilor cu cele mai multe succese în cea mai importantă competiției europeană, trei pentru Dinamo, trei pentru Rapid. Când spun aceste lucruri mă simt ca Petre Ispirescu. Întâmplările par povestiri culese sau basme în România anului 2016, în care președintele Viorel Vișan spune că voleibaliștii nu trebuie să câștige peste 5000 de euro pe lună pentru că nu sunt fotbaliști.
Dacă acum 50 de ani era ceva extraordinar, astăzi este imposibil să vezi 15.000 de spectatori la un meci de volei. Săptămâna trecută, Rapid și Dinamo au evoluat sub privirele a sub 100 de oameni. Meciul a fost câștigat din nou de „alb-roșii” și departe de pretențiile de acum jumătate de secol, iar eu simt nevoia să il citez din nou pe Aurel Drăgan.
Pe vremuri, tramvaiul venea până întorcea în Piata Dorobanți, cam cu 500-600 de metri înainte de sala Floreasca. Acolo era groapa Floreasca, unde la vremea respectivă era un campus de rromi. Imaginați-vă că atunci când erau meciuri tari, de la capătul tramvaiului, la 600 de metri de sală, era puhoi de lume care venea către Sala Floreasca. – Aurel Drăgan
Astăzi în groapă parcă s-a mutat întreg voleiul românesc. Performanțele au rămas notate în câteva cărți, iar calificările la turnee finale europene și mondiale fac parte din capitolul „A fost odată…”
Tiberiu ATĂNĂSOAE – Divizia Sport Radio Timișoara