„Alaiul colindătorilor”, manifestare cu tradiţie la Timişoara
Timişorenii vor putea admira alaiul mâine, 21 decembrie. La ora 10:00, cetele de colindători se vor aduna la Centrul de Cultură şi Artă Timiş, pe str. E. Ungureanu, nr. 1. De acolo vor porni în coloană spre Consiliul Judeţean, unde vor susţine un scurt program de colinde tradiţionale, apoi se vor îndrepta spre Mitropolia Banatului pentru un alt moment spectacular.
Articol de Daniela Bacila, 20 decembrie 2016, 12:30
În acest an alaiul este alcătuit din: Ansamblul Profesionist “Banatul”, Grupuri vocale ale Școlii de Artă Timișoara, Grupul de dubași de la Pietroasa, Curtea și Tomești, Ansamblul “Ghiocelul” din Giroc, Corul din Criciova, Ansamblul “Izvorașul” din Buziaș, Corul Institutului Cultural al Românilor din Voivodina, Serbia (Torac), Fanfara Pro Amicitia, colindători din Periam, Coștei, Urseni şi Buziaş.
O parte a colindătorilor vor poposi înainte la studioul nostru, unde îi vom primi cu colinda în direct la emisiunea „Din suflet pentru tine”.