Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Masa de Crăciun: Rețete tradiționale la români

Foto: libertatea.ro

Foto: libertatea.ro

► Sarmelele au un grad ceva mai elaborat de preparare, astfel că se spune că pregătirea acestora începe cu câteva zile înainte, iar la final trebuie avută în vedere regula că acestea nu se servesc niciodată în ziua în care au fost fierte.

Păstorel Teodoreanu, spre exemplu, arată care sunt cei mai potriviţi paşi în pregătirea sarmalelor. Preparea începe prin opărirea foilor de varză proaspată cu borş, sarmalele se fac numai cu vârful foilor, iar tocătura ceai mai savuroasă se face din carne de bou, de la coadă, şi din carne de porc grasă. Se taie apoi carnea în bucăţi mici şi se trece prin maşina de tocat, apoi se mai toacă a doua oară, moment în care se adaugă un miez de pâine muiat în lapte, sare, piper, puţină ceapă tăiată foarte mărunt şi prăjită în unt, verdeaţă tocată mărunt şi două ouă bine bătute.

Aceasta este compoziţia cu care se învelesc sarmalele, care, de obicei, nu trebuie să fie prea mari, însă trebuie avut grijă ca umplutura să nu fie nici prea strânsă în foaia de varză, nici prea largă.

În vasul de fierbere a sarmalelor se pune mai întâi, pe fund, un strat de varză tăiată fin, iar deasupra se aşează sarmalele, presarate din loc în loc cu boabe de piper negru, iar la final, deasupra, se mai aranjează un start de varză tăiată fin. Unele gospodine mai amestecă printre sarmale, felii de roşii şi chiar de ardei.

La fierberea sarmalelor, există reţete care implică prepararea lor în borş, altele care preferă vinul ca lichid de fierbere. Păstorel Teodoreanu recomandă să se fiarbă înăbuşit în zeama de carne, până ce scade lichidul la mai puţin de jumătate, apoi se dau la rece până a doua zi, când se toarnă peste sarmale o sticlă de vin – vechi în care s-a diluat o cantitate de pastă de roşii, apoi se pune vasul în cuptor, să fiarbă mocnit şi astfel sarmalele să se rumenească.

Bineînţeles că sarmalele, fie ele în foi de varză sau de viţă, fie fierte în vin sau în supa de carne, sunt nelipsite de pe masa de Crăciun, fiind asezonate cu mămăliguţă, smântână, un ardei iute şi un pahar de vin de cea mai bună calitate.

taiatul-porcului-5 carnati

► Cârnaţii se pregătesc din carne de porc, slănină, usturoi, piper şi cimbru, un amestec de carne tocată şi mirodenii care se pune în intestine de porc. Cârnaţii se consumă proaspeţi, prăjiţi, uscaţi sau afumaţi.

cozonac

► În fine, masa de Craciun se încheie cu o felie de cozonac, care se prepară din făină, ouă, zahăr, unt, lapte şi drojdie, alături de rom, vanilie, sau coajă de portocală. Aluatul bine frământat şi dospit este umplut cu nuci (coapte sau nu) şi măcinate, stafide, mac, rahat sau cacao. Aluatul umplut este copt şi lasat să se răcească. Se spune că mirosul cozonacilor proaspăt preparaţi acordă perfect cu spiritul Crăciunului la români.

Articol de Radio Timișoara, 25 decembrie 2016, 12:32 / actualizat: 25 decembrie 2016, 13:55

Una din tradiţiile cele mai importante este masa bogată, în familie sau alături de prieteni, din care nu lipsesc preparatele din carne de porc, colacii, sarmalele, cozonacul, fructele, peştele, dulciurile şi, bineînţeles, băutura. În unele zone, de pe masă nu lipsesc nucile şi ouăle, care au o simbolistică mai complexă, cu trimitere la rezistenţa în timp, la sămânţa care nu se pierde.

Masa de Crăciun beneficiază de un ceremonial, care începe încă din ziua de Ignat, pe 20 decembrie, când se pregătesc piftia, cârnaţii, caltaboşii, leber-ul, slăninuţa, toba şi sângeretele care se servesc ca aperitiv.

Reţetele diferă bineînţeles de la o zonă la alta, de la o gospodărie la alta.

Toba se prepară din capul de porc, limbă, inimă, rinichi, şorici, foi de dafin, piper şi ienibahar. Toate acestea se fierb şi se pun în stomacul de porc. Toba se serveşte rece, ca gustare, tăiată în felii nu prea groase, cu lamâie, muştar sau murături.

► Caltaboşii se prepară din inimă de porc, plămâni şi splină, iar în unele zone se pune şi orez. Se adaugă piper, ienibahar, ceapă şi usturoi. Amestecul bine fiert se pune în intestine de porc iar caltaboşii se manâncă cruzi, prăjiţi sau fierţi, calzi sau reci, cu hrean sau cu muştar.

► Piftia de porc se face din picioare de porc, urechi, şorici, fierte cu ceapă, morcov, păstârnac şi usturoi, iar zeama în care este fiartă carnea devine o gelatină transparentă în care sunt puse bucăţi de carne, legume fierte sau ouă fierte, apoi se dă la rece. Piftia se serveşte tăiată în cuburi de mărime potrivită, cu murături sau muştar.

► Ţuica fiartă cu piper şi zahăr se serveşte alături de aperitivele puse pe masă

Foto: libertatea.ro

Foto: libertatea.ro

► Sarmelele au un grad ceva mai elaborat de preparare, astfel că se spune că pregătirea acestora începe cu câteva zile înainte, iar la final trebuie avută în vedere regula că acestea nu se servesc niciodată în ziua în care au fost fierte.

Păstorel Teodoreanu, spre exemplu, arată care sunt cei mai potriviţi paşi în pregătirea sarmalelor. Preparea începe prin opărirea foilor de varză proaspată cu borş, sarmalele se fac numai cu vârful foilor, iar tocătura ceai mai savuroasă se face din carne de bou, de la coadă, şi din carne de porc grasă. Se taie apoi carnea în bucăţi mici şi se trece prin maşina de tocat, apoi se mai toacă a doua oară, moment în care se adaugă un miez de pâine muiat în lapte, sare, piper, puţină ceapă tăiată foarte mărunt şi prăjită în unt, verdeaţă tocată mărunt şi două ouă bine bătute.

Aceasta este compoziţia cu care se învelesc sarmalele, care, de obicei, nu trebuie să fie prea mari, însă trebuie avut grijă ca umplutura să nu fie nici prea strânsă în foaia de varză, nici prea largă.

În vasul de fierbere a sarmalelor se pune mai întâi, pe fund, un strat de varză tăiată fin, iar deasupra se aşează sarmalele, presarate din loc în loc cu boabe de piper negru, iar la final, deasupra, se mai aranjează un start de varză tăiată fin. Unele gospodine mai amestecă printre sarmale, felii de roşii şi chiar de ardei.

La fierberea sarmalelor, există reţete care implică prepararea lor în borş, altele care preferă vinul ca lichid de fierbere. Păstorel Teodoreanu recomandă să se fiarbă înăbuşit în zeama de carne, până ce scade lichidul la mai puţin de jumătate, apoi se dau la rece până a doua zi, când se toarnă peste sarmale o sticlă de vin – vechi în care s-a diluat o cantitate de pastă de roşii, apoi se pune vasul în cuptor, să fiarbă mocnit şi astfel sarmalele să se rumenească.

Bineînţeles că sarmalele, fie ele în foi de varză sau de viţă, fie fierte în vin sau în supa de carne, sunt nelipsite de pe masa de Crăciun, fiind asezonate cu mămăliguţă, smântână, un ardei iute şi un pahar de vin de cea mai bună calitate.

taiatul-porcului-5 carnati

► Cârnaţii se pregătesc din carne de porc, slănină, usturoi, piper şi cimbru, un amestec de carne tocată şi mirodenii care se pune în intestine de porc. Cârnaţii se consumă proaspeţi, prăjiţi, uscaţi sau afumaţi.

cozonac

► În fine, masa de Craciun se încheie cu o felie de cozonac, care se prepară din făină, ouă, zahăr, unt, lapte şi drojdie, alături de rom, vanilie, sau coajă de portocală. Aluatul bine frământat şi dospit este umplut cu nuci (coapte sau nu) şi măcinate, stafide, mac, rahat sau cacao. Aluatul umplut este copt şi lasat să se răcească. Se spune că mirosul cozonacilor proaspăt preparaţi acordă perfect cu spiritul Crăciunului la români.

Sursa: RADOR

FOTO | Timișorenii își iau rămas bun de la stadionul “Dan Păltinișanu” pe ritmurile trupei Cargo
Fapt divers duminică, 16 februarie 2025, 19:00

FOTO | Timișorenii își iau rămas bun de la stadionul “Dan Păltinișanu” pe ritmurile trupei Cargo

Iubitorii fotbalului timișorean au venit în număr mare pe stadionul “Dan Păltinișanu la spectacolul de “rămas bun”. Programul a început...

FOTO | Timișorenii își iau rămas bun de la stadionul “Dan Păltinișanu” pe ritmurile trupei Cargo
“Sete de carte”, ateliere de lectură la Muzeul Apei și Palatul Apelor din Timișoara
Fapt divers duminică, 16 februarie 2025, 18:34

“Sete de carte”, ateliere de lectură la Muzeul Apei și Palatul Apelor din Timișoara

Campania „Sete de carte” cuprinde trei ateliere de lectură organizate la Muzeul Apei, Palatul Apelor și librăria Cărturești Mercy....

“Sete de carte”, ateliere de lectură la Muzeul Apei și Palatul Apelor din Timișoara
Căsătorii pentru o zi sau pentru toată viața, de Ziua îndrăgostiților la Arad
Fapt divers vineri, 14 februarie 2025, 21:40

Căsătorii pentru o zi sau pentru toată viața, de Ziua îndrăgostiților la Arad

Pentru a marca ziua de 14 februarie sau Valentine’s Day, în fața primăriei din Arad au fost amenajate decoruri romantice, unde cei doritori au...

Căsătorii pentru o zi sau pentru toată viața, de Ziua îndrăgostiților la Arad
”Fata care gătește cu flori”, nominalizată de “Zile și Nopți” între personalitățile feminine, la categoria ”Gastronomie”
Fapt divers duminică, 26 ianuarie 2025, 13:23

”Fata care gătește cu flori”, nominalizată de “Zile și Nopți” între personalitățile feminine, la categoria ”Gastronomie”

Claudia-Romana Rista, tânăra din Arad care a înființat pagina ”Fata care gătește cu flori”, a fost nominalizată printre cele 25 de...

”Fata care gătește cu flori”, nominalizată de “Zile și Nopți” între personalitățile feminine, la categoria ”Gastronomie”
Fapt divers duminică, 26 ianuarie 2025, 13:03

Superhumans România organizează la Timișoara “Clubul de Psiho”

Timișorenii sunt îndemnați să își spună dorințele pentru 2025, obiectivele și să discute despre schimbări. Asociația Superhumans România...

Superhumans România organizează la Timișoara “Clubul de Psiho”
Fapt divers vineri, 24 ianuarie 2025, 09:31

Hora Unirii în Pasul Vâlcan la peste 1.600 de metri altitudine

Hora Unirii în Pasul Vâlcan este o acțiune organizată de Asociația de Turism Montan, Promontana Vulcan, împreună cu Primăria Municipiului...

Hora Unirii în Pasul Vâlcan la peste 1.600 de metri altitudine
Fapt divers vineri, 24 ianuarie 2025, 08:55

Cărți poștale realizate de artiști timișoreni pentru Ziua îndrăgostiților

Peste 230 de modele diferite de cărți poștale sunt pregătite, de Valentine’s Day sau Dragobete, la magazinul oficial de suveniruri al...

Cărți poștale realizate de artiști timișoreni pentru Ziua îndrăgostiților
Fapt divers joi, 23 ianuarie 2025, 06:54

Bănățenii preferă excursiile pe cont propriu în minivacanța de Ziua Unirii Principatelor

Cei mai mulți bănățeni care pleacă în minivacanţa de Ziua Unirii Principatelor o fac pe cont propriu, fără a apela la agenții. Gabriela...