CSM Digi Oradea, cu trei poloiști în topul federației
Centrul Cosmin Radu (Primorje Rijeka) a fost desemnat cel mai bun poloist român al anului 2016, anunță Federația Română de Polo pe apă.
Articol de Gabriel Toth, 27 decembrie 2016, 16:00
În clasamentul celor mai buni jucători, Cosmin Radu este urmat de Tiberiu Negrean (foto – CSM Digi Ordaea) și de portarul Marius Țic (CS Dinamo București).
Cosmin Radu a mai câștigat titlul de cel mai bun poloist român în 2010, 2011, 2012, 2014 și 2015, iar în 2013 a fost laureat Tiberiu Negrean.
La feminin, titlul de jucătoarea anului a fost adjudecat pentru a doua oară consecutiv de Nikolett Laboncz (Crișul Oradea).
Cei mai buni jucători ai anului 2016:
1. Cosmin Radu (Primorje Rijeka/Croația)
2. Tiberiu Negrean (CSM Digi Oradea)
3. Marius Țic (CS Dinamo București)
4. Mihnea Gheorghe (CSM Digi Oradea)
5. Alexandru Ghiban (Steaua București)
6. Tudor Fulea (Dinamo București)
7. Vlad Georgescu (Corona Sportul Studențesc)
8. Dimitri Goanță (Steaua București)
9. Mihnea Chioveanu (CSM Digi Oradea)
10. Daniel Teohari (Steaua București)
Cele mai bune jucătoare ale anului 2016:
1. Nikolett Laboncz (Crișul Oradea)
2. Krisztina Szeghalmi (Torpi Târgu Mureș)
3. Briana Mihăilă (CSȘ 1 București)
4. Claudia Pilică (CSȘ 1 București)
5. Oana Vidican (Crișul Oradea)