Centrul de bilete şi abonamente RATT se mută pe bd. Take Ionescu
Centrul de Bilete şi Abonamente al Regiei Autonome de Transport Timişoara va fi mutat de luni, 28 iulie, de pe strada Intrarea Doinei, nr. 2 (fostul ACR) pe B-dul Take Ionescu, nr. 56.
Articol de Radio Timișoara, 23 iulie 2014, 16:48 / actualizat: 23 iulie 2014, 17:51
În noul sediul vor funcţiona ghişeele de bilete şi abonamente, facturarea şi casieria.
RATT anunţă că pentru eliberarea, prelungirea sau înlocuirea abonamentelor de transport inclusiv cele gratuite, dar şi pentru efectuarea plăţilor clienţii sunt aşteptaţi la noul sediu de pe Bvd. Take Ionescu, nr. 56 (lângă P-ţa Badea Cârţan). Ghişeele vor funcţiona între orele 6:00 şi 21:30, în zilele lucrătoare. Sâmbătă şi duminică, ghişeele sunt închise.