Zece puncte de frontieră temporare se deschid în weekend în Arad, Bihor și Satu-Mare
Articol de Radio Timișoara, 16 februarie 2017, 15:27
În Bihor se vor deschide sâmbătă, între orele 10-18, punctele de trecere din localităţile Roşiori (- Pocsaj), Voivozi (-Bagamer) şi Cheresig (- Körösnagyharsány).
În Arad vor fi deschise Punctele de trecere a frontierei Nădlac III- Csanadpalota, duminica între orele 8 şi 16; şi sâmbăta Variaşu Mic – Dombegyhaz, Grăniceri – Elek şi Iermata Neagră – Denesmajor.
În Satu Mare vor fi deschise punctele Peleş -Zajta, duminica, 10-18, iar sâmbăta Bercu-Garbolc şi Horea-Omboly.
Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, spune că punctele temporare sunt deschise în cadrul unui program de legături rutiere transfrontaliere, construite cu finanţare europeană.
Cele 10 noi puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, vor fi monitorizate până în luna iunie, iar, ulterior, în funcţie de trafic, se va decide dacă acestea vor fi închise sau vor fi deschise mai multe zile pe săptămână.