S-a oficializat! UTA l-a acontat pe Piccioni
Divizionară secundă UTA a parafat transferul atacantului italian Gianmarco Piccioni, care în sezonul de toamnă a evoluat în Liga I, la CSMS Iași.
Articol de Gabriel Toth, 22 februarie 2017, 17:20 / actualizat: 22 februarie 2017, 19:55
Născut pe 18 iulie 1991, Piccioni a jucat, în Italia, pentru cluburile Sambenedettese, Vicenza, L’Aquila, și Virtus Lanciano. În martie 2013 trece în Bulgaria, la Shumen 2010, apoi evoluează în Malta, la FC Mosta și Balzan Youths. Din iulie 2015 devine echipierul celor de la CSMS Iași, pentru care joacă inclusiv în Europa League.
Înțelegerea a fost parafată astăzi, la sediul clubului, unde alături de Piccioni s-au mai aflat managerul general al UTA-ei, Decebal Codru Grădinariu, și impresarul jucătorului, Cristea Opria.
„Am venit aici pentru obiectivul promovării. Ştiu că UTA are o tradiţie frumoasă şi o galerie extraordinară”, au fost primele cuvinte ale lui Piccioni în calitate de utist, rostite pentru site-ul oficial al clubului.
Conform uta-arad.ro, printre echipele care s-au interesat în această iarnă de serviciile italianului s-a numărat și ACS Poli.