Musicalul-basm “Cartea junglei” în regia lui Răzvan Mazilu în premieră la Teatrul German de Stat Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 8 martie 2017, 08:30 / actualizat: 9 martie 2017, 7:30
Spectacolul are premiera sâmbătă, 11 martie, de la ora 18:00 în sala Teatrului German şi va avea traducere în limba română.
Premiera va fi urmată de lansarea cărții „Răzvan Mazilu. De la dans la musical” de Sanda Vișan. Cartea este o radiografie a operei și carierei artistice a lui Răzvan Mazilu, reflectând printre altele și colaborarea artistului cu TGST.
Următoarele reprezentații ale spectacolului vor avea loc duminică, 12 martie, de la orele 11:00 şi 18:00; sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 18:00 şi duminică, 9 aprilie, de la orele 11:00 şi 18:00.
Spectacolul Teatrului German este o adaptare după povestirile lui Rudyard Kipling, din care nu vor lipsi hituri din desenul animat omonim produs de studiourile Walt Disney în 1967, precum The Bare Necessities și I wanna be like you, anunţă reprezentanţii Teatrului German din Timişoara.
Autorul spectacolului, Răzvan Mazilu, colaborează pentru a doua oară cu TGST, după ce musicalul „Cabaret” a fost pus în scenă de către acesta în februarie 2014. Decorul și costumele noii producții sunt realizate de Dragoș Buhagiar, cu participarea Ioanei Popescu.
Celebrele roluri Baloo și Bagheera sunt interpretate de actorii Harald Weisz, respectiv de Daniela Török. Distribuția este însă mult mai numeroasă, aducându-i împreună pe aproape toți actorii TGST, precum și pe trei actori-copii, precum și pe opt balerini de la Opera Națională Română Timișoara.