Femeie împușcată mortal la Oradea. Un alt bărbat a fost rănit într-o parcare
Articol de Radio Timișoara, 15 martie 2017, 15:04
Din primele cercetări reiese că femeia, care a fost împușcată în cap, fusese luată cu forța în mașină de atacatorul care a mai rănit de dimineață un bărbat.
Potrivit anchetatorilor, incidentul în urma căruia un bărbat de 42 de ani a fost împuşcat într-un cartier din Oradea, ar fi pornit de la o femeie, cel mai probabil cea găsită acum decedată. Martorii susțin că agresorul ar fi aşteptat-o pe femeie cu un buchet de flori în faţa blocului acesteia, iar în momentul în care a văzut-o cu un alt bărbat ar fi izbucnit un scandal, a scos un pistol şi a tras mai multe focuri de armă. Însoţitorul femeii a fost rănit, iar agresorul a urcat-o pe aceasta cu forţa într-un autoturism şi a fugit de la faţa locului, transmite bihon.ro.
Polițiștii îl caută acum pe agresor, fiind organizate mai multe filtre la ieșirea din oraș.
Sursa&Foto: bihon.ro