? Liderul are deplasare dificilă la Deva
Liga a III-a de fotbal propune unul dintre cele mai interesante sezoane în seria a IV-a, cea care include echipele din aria Radio Timișoara.
Articol de Adrian Schindarli, 23 martie 2017, 17:40 / actualizat: 11 aprilie 2017, 9:39
Șase echipe au șanse de promovare după 16 din cele 26 de etape ale campionatului. Ierarhia este condusă de Național Sebiș (31 de puncte), urmată pe podium de Școlar Reșița și Industria Galda (câte 29), dar sunt în lupta pentru singurul loc promovabil și Cetate Deva (28), Ripensia Timișoara și CSM Lugoj (câte 27).
Două dintre aceste formații, Cetate și liderul, Național, se întâlnesc mâine (vineri), de la ora 15,00, la Deva, partidă prefațată de antrenorul gazdelor Viorel Tănase, într-un interviu realizat de Nicolae Gavrea.
Devenii nu îi pot folosi în acest meci pe Boldea, care îşi va ispăşi ultima etapă de suspendare şi nici pe Szekely, care este incomplet refăcut după accidentarea din meciul cu Poli II Timişoara. În schimb, va reveni portarul Andrei Raţ, care şi-a încheiat suspendarea dictată în urma eliminării de la Galda de Jos.
O altă confruntare între două candidate la promovare va avea loc sâmbătă, de la ora 15,00, Școlar Reșița – CSM Lugoj.