AUDIO / SCM Poli, netelevizată la Turda…
S-au stabilit datele de disputare pentru primele două meciuri din play-off ale confruntării Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara. Primul meci e la Turda miercuri, în 5 aprilie, iar meciul al doilea, la Timișoara, se joacă duminica viitoare, în 9 aprilie, de la ora 16.
Articol de Viorel Jurcut, 3 aprilie 2017, 08:48
Ciudat este că prima întâlnire, cea de la Turda, nu e televizată deși ambele grupări și-au exprimat dorința să fie incluse în programul transmisiunilor. Managerul bănățenilor, Dan Dumitru, a declarat legat de acest subiect:
Echipa alb-violetă s-a întors acasă și pregătește jocul cu ardelenii, însă fără aportul accidentaților Simovic și Pejovic, care nu au evoluat nici în jocul de la Suceava pierdut cu 30-27. În schimb, extrema dreapta Marko Lasica a evoluat în jumătate din întâlnirea desfășurată în Bucovina.
Pentru meciul de la Turda, conducerea bănățenilor și-ar dori să asigure și o deplasare pentru suporterii interesați să meargă la meci, în condițiile netelevizării, dar deocamdată nu știu câte persoane ar fi acceptate. E binecunoscut faptul că sala din Turda are o capacitate extrem de redusă.
Sursa foto: Facebook SCM Politehnica Timișoara