Timişorenii sunt chemaţi la Campionatul de ciocnit ouă de la Mokrin
Articol de Radio Timișoara, 11 aprilie 2017, 10:01 / actualizat: 11 aprilie 2017, 13:50
Localitatea, care apartine de oraşul Kikinda, se afla la doar 7 km de graniţa cu România, iar competiţia, aflata la a 27-a ediţie, se desfăşoară an de an în prima zi de Paşti, când se ciocnesc peste 6000 de ouă adunate din întreaga regiune. Manifestarea are o tradiţie de peste un secol şi este considerată o adevarată comoara locala. Pregătirile pentru competiţie încep cu mult timp în înainte, deoarece satenii îşi hranesc natural gainile pentru a face ouă tari şi sănătoase.
Câştigatorul concursului primeşte marele trofeu abia după ce manâncă jumatate din ou, în timp ce cealaltă jumătate este oferita preşedintelui juriului.
Competiţia va începe duminică, de la 9:30, în centrul satului Mokrin, iar înscrierile au loc la Biserica Ortodoxă.