orele 19.00 și 23.00 Recital de pian, Cosmin Gavrila (Chopin – Nocturne)
ora 20.00-21.00 Corul Operei Române din Timișoara (dirijor Mihaela Silvia Roșca)
ora 21.30-23.00 Incanto Quartetto și o discuție pe teme muzicale, artă vizuală și cultură umanistă realizată de Cristian Rudic (solist Opera Română) și Victor Neumann, (directorul Muzeului de Artă Timișoara)
Vizitarea expozițiilor temporare:
Expoziția de artă conceptuală – sculptură a celebrului artist Ingo Glass – Forme și culori de bază. Spațiu, ritm, lumină.
Expoziția de fotografii a artiștilor fotografi ai Academiei Ungare de Artă.
Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. În aceeași noapte, mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și își deschid porțile și milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi. Anul acesta evenimentul, ajuns la a 13-a ediție, are loc în 20 mai.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.