Timba luptă pentru promovare la București
Federația Română de Baschet a anunțat că barajul de promovare în Liga Națională de baschet masculin va avea loc în București, în perioada 2-4 iunie. Alături de clubul organizator, CN Aurel Vlaicu, vor mai lupta pentru cele două locuri care asigură accederea în elită Timba Timișoara, Cuza Sport Brăila și Politehnica Iași.
Articol de Gabriel Toth, 23 mai 2017, 10:26
Inițial, toate cele patru cluburi calificate la turneul final și-au manifestat intenția de a organiza competiția, însă la ședința de atribuire, Timba, Brăila și Iașul și-au retras candidatura. La Timișoara, în aceeași perioadă, se desfășoară barajul de promovare la feminin.
Timba a încheiat faza semifinală a Ligii I pe locul 3, după Politehnica Iași și Cuza Sport Brăila. Timișorenii își propun revenirea pe prima scenă, acolo unde au mai evoluat vreme de trei sezoane, între 2012 și 2015.