Național Sebiș mizează și în sezonul viitor pe Călin Cojocaru
Formația de Liga a III-a Național Sebiș l-a reconfirmat în funcție pe antrenorul-manager Călin Cojocaru, în ciuda unei noi ratări a promovării în liga secundă. Gruparea de pe Crișul Alb a încheiat sezonul pe locul 5, iar dacă primește punctele cu Ighiul la „masa verde” va mai urca o poziție, cea ocupată și în stagiunea 2015/2016.
Articol de Gabriel Toth, 31 mai 2017, 08:04
„După discuția cu domnul primar (n.r. Gheorghe Feieș), am și tras o concluzie clară, iar aceasta a fost că personal am comis destule greșeli. Mi le-am asumat, iar cea mai importantă ar fi numărul mare de transferuri dintre tur și retur. O echipă puternică se face în vară, din timp, nu pe parcurs”, a declarat Cojocaru, pentru sportarad.ro.
În urma discuției dintre Călin Cojocaru și primarul Gheorghe Feieș, s-a ajuns la concluzia ca doar opt jucători din lotul care au încheiat sezonul 2016/2017 să continue la echipă. Cu aceștia se poartă deja tratative pentru prelungirea contractelor. „Lucrăm deja la achiziții, în așa fel încât în ziua reunirii să avem tot lotul complet. Sper ca Federația să demareze noul campionat la mijlocul lunii august, în așa fel încât să nu mai jucăm pe terenuri pline cu apă sau înghețate pe finalul anului”, a mai spus Cojocaru, pentru sursa citată.