AUDIO / La trei meciuri distanță de promovare
Baschetul feminin din Timișoara poate reveni în Liga Națională la un singur an după dispariția echipei Danzio Timișoara. Sport Club Municipal, formație înființată în urmă cu opt luni, dispută turneul final de promovare de vineri până duminică, pe teren propriu, la sala Constantin Jude.
Articol de Adrian Schindarli, 31 mai 2017, 21:05
Rapid București, Agronomia București, CSU LPS Alba Iulia și SCM Timișoara se bat pentru cele două locuri ce oferă promovarea în Liga Națională, iar directorul tehnic al bănățencelor, Tiberiu Ondreikovics spune că va fi un turneu dificil.
Monika Brosovszky a venit la echipă la mijlocul sezonului, atunci când SCM a făcut cinci transferuri. Sextuplă campioană a României cu Arad și Târgoviște, Brosovszky declară că echipa este mult mai închegată decât pe parcusul fazei semifinale, când a obținut șapte victorii și a suferit o singură înfrângere.
Căpitanul echipei, Adina Pop, consideră că Timișoara poate promova cu maximum de victorii.
Programul complet al barajului de promovare:
Vineri, 2 iunie, ora 17,00, Rapid – Agronomia
Ora 19,30, SCM Timișoara – CSU LPS Alba Iulia
Sâmbătă, 3 iunie, ora 17,00, Agronomia – Alba Iulia
Ora 19,30, SCM Timișoara – Rapid București
Duminică, 4 iunie, ora 13,00, Rapid – Alba Iulia
Ora 15,30, SCM Timișoara – Agronomia București