Trenul de epocă Săgeata Verde va circula din nou pe traseul Arad-Ghioroc
Articol de Radio Timișoara, 2 iunie 2017, 07:38
Depoul de la Ghioroc va deveni Muzeu al Tramvaiului arădean, având ca exponat principal Săgeata Verde şi va fi deschis în week-end. Vicepreşedintele CJ Arad, Claudia Boghicevici, spune că instituţia şi-a propus să relanseze acest simbol al judeţului pentru că unul dintre elementele importante pentru turismul din Podgoria Aradului.
Săgeata Verde a făcut prima cursă pe 1 decembrie 1906, însă atunci folosea automotoare benzo-electrice, iar din 1907, două locomotive cu abur. Pe data de 10 aprilie 1913, la Ghioroc a fost inaugurată prima cale ferată electrificată din estul Europei şi a opta din lume.
Foto: CJA