Cristiano Ronaldo – acuzat de o fraudă fiscală imensă
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Real Madrid, a fost acuzat ieri de fraudarea fiscului spaniol cu suma de 14,7 milioane euro, informează cotidianul El Pais.
Articol de Horia David, 14 iunie 2017, 09:36
Secția de delicte economice a Procuraturii provinciei Madrid a depus o plângere împotriva starului lusitan în fața unui judecător de instrucție, pentru patru delicte împotriva administrației fiscale, comise în perioada 2011-2014 și care implică o fraudă cre se ridică la colosala sumă de 14,7 milioane euro.
Plângerea procurorilor madrileni s-a bazat pe „jurisprudența cea mai recentă” și, în mod concret, pe sentința Tribunalului Suprem, care l-a condamnat în data de 24 mai pe argentinianul Lionel Messi de la FC Barcelona, pentru fapte similare, la 21 de luni de închisoare cu suspendare.
Conform revistei economice americane Forbes, Cristiano Ronaldo este cel bine plătit sportiv din lume în acest moment, portughezul încasând 93 milioane dolari (82,6 milioane euro) în ultimele 12 luni din salarii (58 milioane dolari) și contracte publicitare (35 milioane euro).
Această informație a fost o surpriză totală pentru jucător, care se simte lezat, ceea ce mi-a dat o responsabilitate specială și un impuls pentru a-mi asuma în numele său această senzație de tristețe și nedreptate”
a afirmat Antonio Lobo Xavier într-un interviu acordat postului portughez de televiziune SIC Noticias.
Nu accept acuzația de sustragere de la plata impozitelor. Cazul lui Messi și al altor jucători acuzați în acest cadru este diferit, deoarece aceștia nu au declarat nimic, în timp ce Cristiano a făcut-o!”
a adăugat el.