AUDIO / Al patrulea transfer estival!
Echipa de handbal masculin SCM Politehnica Timişoara a perfectat o nouă achiziție în această vacanță de vară. Extrema dreapta Flavius Câmpan a semnat un contract pe doi ani cu gruparea bănăţeană, după ce în predentele două sezoane a fost campion al României cu Dinamo București. Jucătorul în vîrstă de 28 de ani este născut la Timișoara, dar a jucat doar la nivelul juniorilor pentru orașul său natal.
Articol de Viorel Jurcut, 16 iunie 2017, 18:00
Cu LPS Banatul este vicecampion național la juniori II. În competițiile de seniori, Flavius Câmpan a trecut pe la CSM Oradea, Minaur Baia Mare, Potaissa Turda și Dinamo.
Bănățeanul a acceptat un scurt dialog cu ocazia oficializării transferului:
Managerul sportiv al handbaliștilor alb-violeți, Dan Dumitru, spune că în mare măsură campania de transferuri din intersezon s-a conturat: “Acesta e în proporţie de 90% lotul cu care vom fi în campionatul viitor. Mai sunt discuţii şi negocieri, dar lucrurile nu sunt deocamdată finalizate. Mă bucur pentru revenirea lui Câmpan în oraşul lui natal, îi doresc succes, ca de altfel şi celorlalţi băieţi!” a mai spus Dan Dumitru.
Sursa foto: inTurda.ro