Timişoreanul Mureşan, chemat la meciul test cu Brazilia
Antrenorul naționalei de rugby a României, Lynn Howells, a făcut două schimbări în lotul primei reprezentative pentru meciul test cu Brazilia, care va avea loc sâmbătă, la București, pe Stadionul Național ”Arcul de Triumf”, de la ora 19,00. Selecționerul i-a convocat pe jucătorul de linia a doua Ionuț Mureșan, de la Timișoara Saracens, și pe pilierul Bogdan Neacșu de la CS Dinamo.
Articol de Viorel Jurcut, 20 iunie 2017, 18:35
România va întâlni Brazilia pentru prima dată în istorie. Anul acesta, Brazilia a terminat pe locul 4 turneul Americas Rugby Championship la care mai participă Statele Unite ale Americii, Argentina XV, Uruguay, Canada și Chile. În ierarhia mondială, România ocupă locul 16, Brazilia fiind pe poziția 29.
Lotul României mai cuprinde cinci jucători de la campioana Timişoara Saracens: Andrei Rădoi, Valentin Popârlan, Vlăduț Popa, Marius Simionescu şi Tangimana Fonovai.