Halep merge în turul 3, Ana Bogdan se oprește; la fel și băieții de la dublu…
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat în runda a treia a turneului pe iarbă de la Wimbledon, după un meci solicitant cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, de care a dispus cu 7-5, 6-3.
Articol de Viorel Jurcut, 5 iulie 2017, 21:59
În schimb, Ana Bogdan a fost învinsă de Caroline Garcia (Franța), cap de serie numărul 21, cu 6-4, 6-3. Performanța Anei era oricum notabilă, în sensul că a fost prezentă pentru prima dată în mod direct pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem. Ana Bogdan și-a egalat cea mai bună performanță la un Grand Slam, realizată anul trecut, la US Open (turul al doilea).
Pe tabloul de dublu masculin, perechea formată din tenismanul arădean Marius Copil și spaniolul Fernando Verdasco a fost învinsă de cuplul Raven Klaasen (Africa de Sud)/Rajeev Ram (SUA), cu 6-3, 6-4, 6-4. Dezamăgirea și mai mare a venit de la Horia Tecău și Jean Julien Rojer, care au cedat în runda inaugurală pentru al doilea an la rând, la Wimbledon. Tecău și Rojer, campioni la All England Club în 2015 și capi de serie numărul 9 anul acesta, au fost întrecuți de australienii Thanasi Kokkinakis/Jordan Thompson, cu 7-6, 7-6,7-6, după două ore și 44 de minute. Perechea româno-olandeză nu și-a pierdut niciodată serviciul, salvând o singură minge de break, dar nici nu a reușit să transforme vreuna din cele cinci mingi de break, cedând de fiecare dată în tie break.