Concerte de Ziua Timișoarei: Loredana, Carla’s Dreams, Antonia, The Motans și festival de blues în Piața Victoriei/ PROGRAM
Articol de Radio Timișoara, 18 iulie 2017, 13:19
Primăria Timișoara și Casa de Cultură organizează un program special pentru a marca ziua de 3 August. Cu această ocazie, în Piaţa Unirii, va avea loc o ceremonie publică prin care se vor marca 98 de ani de la unirea Banatului cu România şi, totodată, de la instaurarea administraţiei româneşti în Timişoara. Tot pe 3 august va avea loc o ședință festivă a Consiliului Local în cadrul căreia vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei Maria Pongracz Popescu – prozator, publicist, traducător şi istoric literar; prof. dr. ing. Nicolae Budişan, profesor emerit al Universităţii Politehnica Timişoara, dr. ing Tiberiu Dimitrie Babeu, profesor universitar emerit al Universităţii Politehnica.
Vineri este programat crosul nocturn “Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat!”. Limita de vârstă a concurenţilor este de minim 18 ani. Cu excepţie, pot participa şi concurenţi cu vârsta de 16 ani, care trebuie să prezinte acordul scris al părinţilor. Formularele de înscriere se pot descărca de pe site-ul www.crosnocturn.ro. Crosul nocturn se va desfăşura pe un traseu de 4 km şi va avea startul la ora 22:00, de pe bulevardul C.D.Loga nr.1. Participanții vor urma următorul traseu: str. 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan, pe sub pasajul Michelangelo, continuare pe bulevardul Corneliu Coposu, întoarcere la fântâna de la pasarela din Parcul Copiilor, bulevardul Corneliu Coposu, pe sub pasajul Michelangelo – bulevardul Vasile Pârvan, Podul Mihai Viteazul, str. 20 Decembrie 1989, finish Primărie, bulevardul C.D. Loga nr. 1, (vis a vis de Filarmonica Banatul). Se vor acorda: tricouri şi diplome pentru toţi participanţii, vouchere pentru echipamente sportive.
Ziua Timișoarei va fi sărbătorită și prin trei seri de concerte pe scena din Piața Victoriei. Invitații serii de 3 august vor fi Vanotek, Antonia, The Motans și Carla’s Dreams. Vineri, 4 august, în Piaţa Victoriei, începând cu ora 20:00, iubitorii de blues şi jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara. Sâmbătă, 5 august, de la ora 20:00, timișorenii sunt așteptați, din nou, în Piaţa Victoriei, la concerte cu: Phaser, The Weekend Band şi LOREDANA. Tot atunci Lorenzo Cristian Magic va fi prezenta un moment inedit.
3 August, a devenit Ziua Timișoarei prin Horărârea de Consiliu Local din 1999. Prin această hotărâre, se marchează ca zi a oraşului, momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti.
Pogram:
3 august
Piaţa Petru Maior, ora 9:00, Depunere de coroane la bustul colonelului Virgil Economu
Piaţa Unirii, ora 10:00- ceremonie publică organizată cu sprijinul Garnizoanei Timişoara, care va marca momentul intrării trupelor române în Timişoara în data de 3 august 1919
Sala de Consiliu a Primăriei, ora 13:00 – Şedinţă Festivă a Consiliului Local Timișoara.
Galeria Pro Armia, Piaţa Libertăţii, ora 18-Vernisajul expoziției de pictură dedicată Zilei Timişoarei – Asociația Artiștilor Plastici “Romul Ladea”
Piaţa Victoriei, ora 20, concerte Vanotek, Antonia, The Motans, Carla’s Dreams. Ora 24-Foc de artificii
4 august
Program acţiuni sportive ”Cupa oraşelor înfrăţite„ – turneu de minifotbal cu echipe de amatori -Baza Sportivă Colterm, orele 9:00-17:00. Participă echipe de amatori, care reprezintă Municipiul Timişoara şi echipe invitate din oraşele înfrăţite şi partenere cu Timişoara.
Ora 22:00 – Cros nocturn – “Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat!”.
Piaţa Victoriei, ora 20:00 – Blues pentru Timişoara – concerte Vali “Sir Blues” Răcilă, Bega Blues Band & Invitaţii, The Gamblers (Serbia)
5 august
Piaţa Victoriei, ora 20 concerte: Phaser, The Weekend Band, Lorenzo Cristian Magic, LOREDANA