O elevă din Timișoara și una din Oradea au obținut burse de excelență la Transylvania College din Cluj-Napoca
Două tinere din vestul țării vor beneficia de burse de excelență la Transylvania College din Cluj-Napoca pe toată durata liceului.
Este vorba despre Irina Ghițuică din Timișoara și Daria Perneș din Oradea care au au reușit să câștige competiția Scholarship Society 2017.
Irina Ghițuică a aflat de program cu câteva zile înaintea termenului-limită de înscriere, iar părinții au ajutat-o să-și finalizeze dosarul la timp. „M-am înscris pentru că m-a atras predarea în limba engleză, fiindcă deschide o mulțime de oportunități pentru viitor, și faptul că școala este foarte bine structurată și se concentrează exact pe ce vor să urmărească copiii în viață, nu pe toate materiile”, a declarat tânăra din Timișoara. Irina a obținut la examenul de capacitate media 9,90, cu aceleași note la matematică și limba română.
Daria Perneș i se va alătura din toamnă lui Sergiu Ciavoi, care i-a fost coleg de gimnaziu în Oradea, cu un an mai mare și care este unul dintre bursierii Scholarship Society 2016. Daria a obținut la examenul de capacitate media 9,70 (9,50 la limba română și 9,90 la matematică).
Cele două eleve au fost selectate printr-un proces complex în urma unei competiții la care au participat 15 elevi din șase județe. Cele două au susținut interviurile finale în fața unei comisii formată din reprezentanți ai mediului de business.
Studiile liceale de la Transylvania College se desfășoară integral în limba engleză, urmează curriculumul britanic, care permite alegerea disciplinelor studiate în funcție de interesele și aptitudinile elevului, și se finalizează prin obținerea diplomelor Cambridge A-level, recunoscute la nivel internațional. Absolvenții Transylvania College studiază la universități din țară și străinătate – Marea Britanie, SUA, Japonia, Australia. Printre specializările alese de ei se numără ingineria, biochimia, psihologia, comunicarea, științele juridice, informatica și științele economice.
Articol de Radio Timișoara, 18 iulie 2017, 18:34