Vremea va fi răcoroasă și instabilă
Astăzi, vremea va fi ușor instabilă și răcoroasă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, când local la munte și izolat în rest vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat din sector vestic.
Articol de Radio Timișoara, 27 iulie 2017, 04:50
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 27 de grade, iar cele minime între 12 și 15 grade.
Mâine, vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil. Izolat în Crișana vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat din sector vestic, cu unele intensificări la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 29 de grade, iar cele minime între 12 grade în depresiuni și 18 grade la deal, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.