Campania OnAir Radio România Vaccin pentru viaţă, la final
În campania Vaccin pentru viaţă, derulată de Radio România pe frecvențele sale, s-au implicat numeroase personalităţi ale vieţii academice, politice, culturale şi sportive, care şi-au exprimat opiniile în 35 de dezbateri, rubrici sau documentare, 123 interviuri, 326 reportaje, 1.186 ştiri şi peste 1.100 de testimoniale difuzate de toate posturile Radioului public.
Informaţiile şi datele de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, precum şi prezentarea legislaţiei privind vaccinarea în Italia, Franţa, S.U.A., Rusia şi Spania au constituit o bază importantă pentru discuţiile moderate de jurnaliştii postului public de radio, iar specialiştii din Sănătate au evidenţiat situaţia din România. Au fost trecute în revistă riscurile la care sunt expuşi cei nevaccinaţi, efectele secundare, motivele pentru care unii părinţi nu vor să-şi vaccineze copii, problemele din sistemul românesc de sănătate, dar şi necesitatea adoptării unei noi legislaţii în privinţa vaccinării.
Având în vedere gravitatea extremă a crizei determinată de epidemia de rujeolă şi existenţa a sute de mii de copii nevaccinaţi la nivel naţional, campania derulată de Radioul public în perioada 17 – 28 iulie a avut o amploare fără precedent. Posturile Radio România Actualităţi, Antena Satelor, Radio România Cultural şi Radio România Regional au preluat opinii şi au difuzat atât on air cât şi online informaţii esenţiale pentru populaţie cu privire la imunizări şi impactul acestora asupra sănătăţii publice.
Subliniem faptul că, în spiritul misiunii sale publice, Radio România a tras un semnal de alarmă încă din 2015, printr-o campanie editorială, asupra pericolelor la care sunt expuşi copiii ai căror părinţi refuză vaccinarea.
„Vă felicit şi vă mulţumesc pentru toate eforturile dumneavoastră, a fost o campanie superbă. Dacă un singur copil a fost vaccinat în urma campaniei dumneavoastră, eu zic că vă justificaţi statutul de utilitate publică”, a declarat Mihai Tudose, Prim-ministrul Guvernului României, în interviul acordat în exclusivitate Radio România Actualităţi la finalul campaniei Vaccin pentru viaţă derulate de Radio România.
Informaţiile prezentate în emisiunile, reportajele şi dezbaterile jurnaliştilor noştri au ajuns zilnic la peste 4 milioane de ascultători ai posturilor Radio România.
Articol de Radio Timișoara, 28 iulie 2017, 10:38 / actualizat: 4 august 2017, 13:46

Campania s-a derulat și pe site-urile Societăţii Române de Radiodifuziune, unde au fost postate circa 400 de articole, iar pe paginile de Facebook şi pe conturile de Twitter ale posturilor peste 500 de postări, acestea depăşind 1 milion de vizualizări.
În paginile noastre veți găsi și în luna august articole dedicate acestei campanii.