Tony Allen, unul dintre fondatorii afrobeat-ului, şi Royksopp, vine la Festivalul Plai
Festivalul Plai, de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, aduce, artişti precum Tony Allen, unul dintre fondatorii afrobeat-ului, şi Royksopp (DJ set).
Articol de Radio Timișoara, 1 iulie 2017, 07:00 / actualizat: 31 iulie 2017, 23:10
Tony Allen, unul dintre fondatorii afrobeat-ului, şi Tamikrest cu rock’n’roll din deşertul Sahara vor performa pe scena de world music, Chassol, promotorul ultrascore-ului, la Casa Filmelor, şi Royksopp (DJ set) vor cânta la scena de after party.
Tony Allen, cel despre care se spune că fără el ‘nu ar exista Afrobeat’, este considerat de muzicieni ca fiind probabil cel mai important toboşar ce a trăit vreodată. A înregistrat 72 de albume, iar acum, la 77 de ani, Tony va urca pe scena festivalului Plai cu cel mai recent proiect al său, ‘A Tribute To Art Blakey & The Jazz Messenger’.
Tamikrest a crescut în sudul deşertului Sahara şi a decis că va deveni un avocat pentru poporul tuareg care este marginalizat de decenii. Pentru a-şi transmite mesajul a ales calea muzicii, înfiinţând în 2006, împreună cu câţiva prieteni din oraşul Kidal (nordul Mali), trupa Tamikrest, pentru care mesajele prioritare sunt unitatea, educaţia, dezvoltarea şi pacea.
Chassol (Franţa) aduce la Festivalul Plai 2017 sunetele naturii – păsări, vânt, apă, voci umane – îmbinate cu clape, tobe şi proiecţii, toate creionând arhitectura artistică a artistului Cristophe Chassol. Fiul unui saxofonist şi şofer de autobuz, Chassol a început conservatorul de muzică la vârsta de 4 ani şi a studiat acolo următorii 16 ani. După absolvire a compus muzică de film şi de teatru. Este inventatorul stilului muzical ‘ultrascore’, care presupune crearea de muzică în jurul unor sunete naturale.
Royksopp (DJ set) urcă pe scena festivalului cu cei doi norvegieni care şi-au cimentat locul în istoria muzicii electronice, înregistrările lor aducându-le numeroase albume de platină. Au remixat Coldplay, Depeche Mode, Kings of Leon şi au scris muzică pentru Robyn şi Lykki Li.
Festivalul Plai 2017 este organizat în luna septembrie la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Cel mai important festival de ”world music” din Europa, organizat 100% de către voluntari, Plai este primul festival din România ajuns în finala European Festival Awards şi finalist în trei ani.